Data publicării:

Ameninţările contra navelor civile în Marea Neagră sunt 'inacceptabile', afirmă ONU

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Ameninţările împotriva navelor civile care navighează în Marea Neagră sunt 'inacceptabile', a declarat vineri un înalt responsabil ONU, după declaraţiile Moscovei şi Kievului făcute ca urmare a retragerii Rusiei din acordul privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, relatează France Presse

'Ameninţările de a lua la ţintă nave civile în Marea Neagră sunt inacceptabile', a insistat, în faţa Consiliului de Securitate, secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri politice, Rosemary DiCarlo. 'Ne îngrijorează de asemenea informaţiile despre mine amplasate în Marea Neagră, ceea ce ameninţă navigaţia civilă', a adăugat ea.

'Riscul de extindere a conflictului ca răspuns la un incident militar în Marea Neagră - intenţionat sau accidental - trebuie să fie evitat cu orice preţ, întrucât ar putea duce la consecinţe catastrofale pentru noi toţi', a pledat Rosemary DiCarlo, reiterând cuvintele secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care joi a condamnat 'ferm' atacurile ruseşti asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră.

Rusia a anunţat luni încetarea participării sale la 'Iniţiativa Mării Negre', care a permis exportul de cereale ucrainene, punând astfel capăt acordului semnat în iulie 2022 între Rusia, Ucraina, Turcia şi ONU. Autorităţile ruse au anunţat apoi că vor considera drept ţintă militară orice navă care se îndreaptă spre porturile ucrainene de cereale de la Marea Neagră, porturi care au fost, de asemenea, ţintă a atacurilor ruseşti de marţi încoace. Kievul a răspuns prin emiterea unui avertisment similar pentru navele care se îndreaptă spre porturile controlate de Rusia.

'Faptul că Rusia a pus capăt participării sale la 'Iniţiativa Mării Negre', cuplat cu bombardamentele sale împotriva porturilor principale, va agrava şi mai mult criza', a insistat DiCarlo, asigurând că ONU îşi va continua eforturile pentru a permite cerealelor ucrainene şi ruseşti să ajungă pe piaţa mondială. 'Săptămâna asta a fost o săptămână de tristeţe şi dezamăgire', a adăugat şeful ONU pentru afaceri umanitare, Martin Griffiths.

Dar, pentru multe din cele 362 milioane de persoane în lume care au nevoie de ajutor umanitar, 'nu este vorba de o chestiune de tristeţe sau de dezamăgire, ci de o ameninţare la adresa viitorului lor, a viitorului copiilor lor şi al familiilor lor', a subliniat el, semnalând că preţurile la cereale au început să crească din nou. 'Nu sunt trişti, sunt furioşi, îngrijoraţi, unii nu vor avea ce mânca, alţii vor suferi de foame, iar unii chiar pot să moară', a spus Martin Griffiths, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel