Data actualizării:
Data publicării:

Amenințare cu bombă la o școală. Elevii au fost evacuați de urgență

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Elevi in clasa
Elevi in clasa

Cursurile de la un liceu din Caraș-Severin au fost suspendate în urma unei amenințări cu bombă. Elevii au fost trimiși acasă. 

Alegeri prezidentiale 2024

O alarmă falsă cu bombă a avut loc vineri la Liceul Teoretic "Tata Oancea" din Bocşa, la secretariatul unităţii de învăţământ fiind primite mai multe apeluri telefonice care anunţau, că în clădire s-ar afla un dispozitiv exploziv, scrie Agerpres. 

"Am fost sesizaţi de către directorul unui liceu de pe raza oraşului Bocşa cu privire la faptul că la secretariatul unităţii şcolare s-au primit, telefonic, ameninţări în ceea ce priveşte clădirea liceului. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă mai multe echipaje de poliţie, care împreună cu cadrele didactice au evacuat în deplină siguranţă elevii. S-a procedat mai apoi la verificarea tuturor sălilor de clasă, a sălii de sport, a clădirilor administrative şi a proprietăţilor învecinate, nefiind identificate colete sau obiecte suspecte", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Alina Boeru.

Primul apel, la ora 9:30



În jurul orei 9:30, la telefonul secretariatului a sunat cineva care spunea că peste două ore, clădirea va exploda. Au urmat alte apeluri, la care nu a vorbit nimeni. La al patrulea apel, o voce bărbătească spune că vor fi toţi miraţi de ceea ce va urma.

"Am fost anunţat de către doamna secretară că a fost un telefon care anunţa că şcoala va 'puşca'. Au fost alte două telefoane în care nu a vorbit nimeni. La cel de-al patrulea apel, tot o voce bărbătească, la fel ca la primul, spune că 'mare va fi mirarea'. Evident că nu am putut trece cu vederea şi am anunţat imediat Poliţia şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin. Am trecut imediat la evacuarea elevilor în curtea şcolii, iar mai apoi, în curtea bisericii, care se află în imediata apropiere. Toată şcoala a fost verificată, iar din fericire s-a constatat că era doar o alarmă falsă. Apelurile se pare că au fost făcute de pe un număr din afara ţării, nu din reţelele din România", a afirmat directorul Liceului teoretic "Tata Oancea" din Bocşa, Florentin Lupulescu.

Cursurile au fost suspendate pe parcursul zilei de vineri, în conformitate cu dispoziţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin. La faţa locului se află, în continuare, echipaje ale poliţiei care desfăşoară verificări în zonă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel