"Fiecare parlamentar are dreptul la iniţiativă legislativă şi eu respect acest drept. După cum ştiţi, orice iniţiativă legislativă urmează un anumit traseu procedural de dezbatere şi, ca atare, cred că este absolut normal, în firescul lucrurilor, ca parlamentarii să îşi exprime poziţiile pe anumite subiecte în dezbatere, fie prin declaraţii, fie prin propuneri de amendamente sau iniţiative legislative. (...) Sunt de acord ca fiecare parlamentar să aibă dreptul la propria opinie. Când vom ajunge să discutăm aceste chestiuni, nu am văzut care este amendamentul, atunci şi eu mă voi pronunţa prin vot", a afirmat Tăriceanu la Parlament.
Miercuri seară, senatorul PMP Traian Băsescu a anunţat că a depus amendamente la proiectul legii graţierii, afirmând că a fost motivat în demersul său de faptul că forma aflată în dezbaterea Parlamentului "are elemente de neconstituţionalitate" şi de 'laşitatea clasei politice'.
El a precizat că amendamentele sale vizează şi graţierea mamelor însărcinate sau cu copii de până la 14 ani în întreţinere, inclusiv a acelora care au comis fapte de corupţie, apoi graţierea pentru acele fapte cu grad redus de pericol social pentru care inclusiv Codul penal şi Codul fiscal prevăd variante de achitare, precum şi excluderea de la graţiere a faptelor produse cu violenţă sau a celor care recidivează, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol