Data publicării:
Amendă uriașă pentru un supermarket. Vindea produse expirate
Un supermarket din Satu Mare a primit o amendă uriașă, după ce a vândut produse expirate.
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au amendat un supermarket din municipiul Satu Mare care vindea alimente expirate, scrie presasm.
Amenda primită de supermarketul în cauză este de 45.000 de lei.
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu a transmis și care este acel supermarket
De obicei, Protecția Consumatorului indică de fiecare dată numele supermarketului atunci când apar probleme.
În comunicatul de presă se precizează că „verificările au vizat: unități de abatorizare, unități de procesare carne și lapte, unități catering depozite alimentare, hipermarketuri, supermarketuri, piețe agroalimentare, centre de colectare a laptelui materie primă, automate de lapte, unități alimentație publică, baruri, brutării, laboratoare de cofetărie, magazine alimentare și de legume fructe, piețe agro alimentare”.
Ca urmare a controalelor DSVSA au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, din care o amendă contravențională în valoare de 45.000 lei pentru un supermarket din localitatea Satu Mare – pentru valorificarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat și patru avertismente pentru patru producători particulari de legume fructe din piețele agro-alimentare din Satu Mare și Tășnad – pentru manipularea necorespunzătoare a produselor aduse în piață.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News