Amendă NN fond de pensii. Tăriceanu: Se impune
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că nu este necesar un nou raport al Comisiilor economice din Parlament referitor la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în contextul informaţiilor despre o eventuală naţionalizare a fondurilor private de pensii, deoarece ASF a luat "măsurile care se impuneau" în faţa unei acţiuni de "dezinformare gravă".
"Raportul făcut de Comisii (n.r. - în octombrie 2016) nu are nicio legătură cu incidentul care mie mi se pare într-adevăr foarte grav generat de compania de asigurări care funcţionează pe pilonul II de pensii faţă de care Autoritatea a luat, cel puţin aşa consider eu, măsurile care se impuneau în faţa unei acţiuni de dezinformare gravă cu efecte extrem de negative, nu numai asupra celor care sunt participanţi în pilonul II de pensii, dar cu reverberaţii foarte largi în toată zona economică. Nu au legătură una cu alta, deci trebuie tratate complet separat. Nu cred că trebuie un alt raport din moment ce autoritatea a luat măsurile cel puţin pe subiectul de care vorbeam, a luat măsurile care sunt prevăzute de regulamentul de funcţionare al ASF", a afirmat Tăriceanu, marţi, după şedinţa Birourilor permanente reunite.
Întrebat dacă revocarea preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu, este necesară, Tăriceanu a precizat: "Nu am apucat să citesc rapoartele comisiilor în aşa fel să îmi pot forma o părere în legătură cu motivele care sunt invocate pentru solicitarea demiterii".
Într-un raport al Comisiilor de specialitate ale Parlamentului întocmit în octombrie anul trecut în urma unei analize asupra modului în care ASF a gestionat, la acel moment, criza de pe piaţa RCA, se propunea revocarea lui Mişu Negriţoiu din funcţia de preşedinte al ASF, membru executiv al Consiliului ASF, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News