Data actualizării:
Data publicării:

Curg amenzile pentru ÎPS Teodosie / update 3

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

ÎPS Teodosie ar fi fost amendat cu 1.000 de lei.

Polițiști din Secția 3 Constanța au identificat, într-o biserică din orașul Constanța, un bărbat de 66 de ani care nu a respectat prevederile legale în ceea ce privește măsurile de carantină.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, a transmis Poliția Constanța.

Surse locale au declarat pentru Mediafax că este vorba despre ÎPS Teodosie, care ar fi oficiat o slujbă, deși era obligat să stea în carantină, pentru că a intrat în contact cu o persoană confirmată cu virusul SARS-CoV-2.

 

UPDATE 1: A doua amendă pentru ÎPS Teodosie

ÎPS Teodosie primește a doua amendă pe ziua de luni, tot de 1.000 de lei, după ce a fost găsit pe stradă, deși era obligat să stea în carantină, potrivit Mediafax.

Luni, în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Secției 3 Constanța au identificat un bărbat, de 66 de ani, care se afla pe strada Arhiepiscopiei din municipiul Constanța, deși pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs. A fost amendat cu 1.000 de lei.

 

UPDATE 2: Încă o amendă

Arhiepiscopul Tomisului ar fi primit cea de-a treia amendă pentru nerespectarea carantinei într-o singură zi, potrivit Antena 3. Valoarea totală a sancţiunilor primite ar fi de 3.000 de lei.

UPDATE 3: Arhiepiscopia Tomisului: Amenzile date IPS Teodosie sunt ilegale

Arhiepiscopia Tomisului a transmis un mesaj, luni, 24 ianuarie, cu privire la amenzile pe care le-ar fi primit ÎPS Teodosie.

„Amenzile date IPS Teodosie sunt ilegale. Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP București a sosit în mail-ul personal al IPS astăzi, 24 ianuarie 2022, în jurul orei 13.00. Aceasta i-a fost adusă la cunoștință în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care IPS participa. În măsura în care amenzile date IPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoștință a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate”, a transmis, luni după-amiază, biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului.

„E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”, a conchis Arhiepiscopia Tomisului.

VEZI ȘI: OMS: Europa s-ar putea îndrepta către „finalul” pandemiei

Directorul OMS pentru Europa susține că pandemia s-ar putea termina în regiune după trecerea valului Omicron.

Într-un interviu, Hans Kluge a spus că varianta Omicron a coronavirusului ar putea infecta 60% dintre europeni până în martie.

„Este plauzibil ca regiunea să se îndrepte către un fel de final de pandemie”, a declarat acesta, citat de France24.

Odată ce numărul de infectări cu Omicron va începe să scadă, „va exista, pentru câteva săptămâni şi luni, o imunitate globală, fie datorită vaccinului, fie pentru că oamenii au imunitate din cauza infecţiei”.

„Anticipăm că va exista o perioadă de linişte înainte ca virusul să revină spre sfârşitul anului, dar nu neapărat aşa cum a fost până acum”, a mai spus Kluge.

„Acest virus ne-a surprins de mai multe ori, aşa că trebuie să fim foarte atenţi", a subliniat Kluge.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel