Data publicării:
Ambulanțier descoperit băut la volan în urma unui accident rutier. Autospeciala este distrusă
O autospecială de ambulanță a fost distrusă după ce șoferul a lovit două animale aflate pe carosabil. Polițiștii au avut însă o surpriză când l-au testat pe ambulanțier pentru a vedea dacă acesta a consumat alcool.
Un ambulanțier a fost descoperit băut la volan după ce a fost implicată într-un accident rutier cu autospeciala. Ambulanța a fost grav avariată după ce șoferul a lovit două animale aflate pe carosabil.
”Aseară, în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza localității Andrașești, s-a produs un accident rutier. În urma verificărilor a reieșit că șoferul unei ambulanțe, în timp ce se deplasa pe DN 2A-E60, pe raza localității Andrașești, a lovit două animale ce se aflau pe partea carosabilă. Cu ocazia testării cu aparatul Drager a conducătorului ambulanței, a rezultat o alcoolemie de 0.45 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru recoltarea de probe biologice de sânge”, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Ialomița.
Nici conducătorul auto și nici asistentul care se afla în ambulanță nu au fost răniți în urma evenimentului rutier. În cauza s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News