Data publicării:

Ambasadorul Rusiei în SUA, posibilă schimbare

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Actualul ambasador al Rusiei în SUA, Serghei Kisliak, ale cărui contacte cu oficiali din anturajul președintelui american Donald Trump fac obiectul unor anchete în prezent în SUA, ar putea să fie înlocuit în curând cu ministrul adjunct de externe, Anatoli Antonov, a relatat joi ziarul economic rus Kommersant, potrivit Agerpres.

Candidatura lui Antonov, care înainte de Ministerul de Externe a activat o perioadă în Ministerul Apărării rus, a fost într-adevăr introdusă în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal) pentru examinare în vederea eventualei sale numiri ca ambasador al Rusiei în Statele Unite ale Americii, a confirmat joi agenției ruse oficiale de presă TASS o sursă familiară cu acest subiect.

"Da, MAE a trimis o scrisoare în acest sens", a indicat interlocutorul agenției de presă menționate, solicitat să comenteze informația apărută în Kommersant. Candidatura lui Antonov ca șef al misiunii diplomatice ruse în Statele Unite ar putea fi luată în dezbatere în parlamentul Federației Ruse până la sfârșitul lunii mai, scrie ziarul citat.

Următoarea ședință a Comitetului Dumei pentru afacerile internaționale, care se ocupă de această problemă,este programată pentru 18 mai.

Anatoli Antonov în locul lui Serghei Kisliak

În cazul unei decizii pozitive, Anatoli Antonov îl va înlocui pe Serghei Kisliak la post în luna iulie, potrivit Vzgliad.

În opinia expertului rus în probleme americane Viktor Olevici, "acesta va fi un diplomat mult mai dur" decât predecesorul său. "Aceasta reprezintă o schimbare în dinamica relațiilor dintre Moscova și Washington. Atunci când Kisliak a fost numit ambasador în SUA, relațiile ruso-americane erau diferite. De atunci, s-a produs o deteriorare semnificativă", a spus el.

În ajun, Ambasada Rusiei în SUA a publicat o serie de fotografii pe rețelele de socializare în care actualul ambasador Serghei Kisliak, ajuns un personaj "toxic" la Washington, dă mâna cu președintele american Donald Trump.

Consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Michael Flynn, a demisionat pe fondul unui scandal în care a fost implicat numele ambasadorului rus. Procurorul general al SUA, Jeff Sessions, a fost de asemenea în centrul unui scandal pentru contacte avute cu Serghei Kisliak în plină campanie prezidențială americană, pe fondul suspiciunilor privind amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale de anul trecut din SUA.

Despre Anatoli Antonov, diplomat de carieră și fost ministru adjunct al apărării între 2011 și 2016, se știe că este un adept al liniei dure în relațiile cu Occidentul, el acuzând, între altele, Washingtonul pentru lipsa de eficiență a acordurilor cu privire la Siria.

În prezent, Moscova caută căi de detensionare cu Washingtonul și încearcă aranjarea unei întrevederi între Vladimir Putin și Donald Trump, care se va produce cel mai probabil cu ocazia G20 la Hamburg în iulie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel