Data publicării:

Ambasadorul rus la Londra, despre Navalnîi: Binenţeles că nu îl vom lăsa să moară în închisoare / Video

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ambasadorul rus la Londra, despre Navalnîi: Binenţeles că nu îl vom lăsa să moară în închisoare
Ambasadorul rus la Londra, despre Navalnîi: Binenţeles că nu îl vom lăsa să moară în închisoare

Moscova nu îl va lăsa pe Aleksei Navalnîi "să moară în închisoare", a dat asigurări ambasadorul rus la Londra într-un interviu difuzat de BBC, într-un moment în care susţinătorii principalului opozant al Kremlinului se îngrijorează pentru viaţa lui, relatează AFP.

'Binenţeles că nu îl vom lăsa să moară în închisoare, dar pot să spun că dl Navalnîi se comportă ca un huligan (...) încercând să încalce fiecare regulă care a fost stabilită', a declarat pe canalul public britanic ambasadorul Andrei Kelin.

El l-a acuzat pe opozant că 'vrea să atragă atenţia', plângându-se 'azi că are dureri la mâna stângă (...) mâine la piciorul stâng'.

VIDEO:

Youtube video image


'Dacă se comportă normal, va avea şansa de a fi eliberat mai devreme', a adăugat ambasadorul Rusiei la Londra.

Washingtonul a avertizat duminică că vor exista 'consecinţe' pentru Rusia dacă Aleksei Navalnîi moare, în timp ce miniştrii de externe din UE urmează să discute luni această chestiune.

Aliaţii opozantului de 44 de ani, bolnav şi în greva foamei, au făcut duminică apel la ruşi să iasă în stradă pe 21 aprilie şi să protesteze pentru 'a-i salva viaţa'.

Medici apropiaţi de el au declarat sâmbătă că se tem că ar putea suferi un stop cardiac 'în orice minut'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel