Ambasadorul Japoniei în România, în vizită de prezentare la preşedintele Senatului
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, l-a primit miercuri, în vizită de prezentare, pe ambasadorul Japoniei în România, Hitoshi Noda, pe care l-a asigurat de întregul sprijin pentru dezvoltarea relaţiilor româno-japoneze.
Potrivit unui comunicat al Senatului transmis miercuri, Tăriceanu l-a felicitat pe noul ambasador pentru numirea în funcţie şi i-a urat succes în exercitarea mandatului. 'Tăriceanu s-a referit la vizita în România, în februarie 2018, a prim-ministrului Shinzo Abe şi la importanţa acestui eveniment în relaţia bilaterală pentru aprofundarea şi diversificarea legăturilor politice şi economice dintre România şi Japonia, luând în considerare proiectele de mare însemnătate aflate în derulare şi potenţialul de cooperare încă neexplorat, inclusiv în domeniul dezvoltării unor proiecte fanion în parteneriat public-privat', se arată în comunicat.
Preşedintele Senatului a menţionat relevanţa deosebită pentru evoluţia relaţiilor dintre România şi Japonia a încheierii în 2018 a două acorduri între Japonia şi Uniunea Europeană, Acordul de Parteneriat Economic, intrat în vigoare la 1 februarie 2019, şi Acordul de Parteneriat Strategic, al cărui proces de ratificare urmează să fie iniţiat în perioada următoare în Parlamentul României. De asemenea, Tăriceanu l-a felicitat pe noul ambasador cu prilejul recentei sărbătoriri a succesiunii la 'tronul crizantemei', ca început al unei noi ere imperiale în Japonia şi a evocat cu gratitudine prietenia pe care Majestăţile Imperiale Emerite şi familia imperială japoneză o au pentru România, menţionează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News