Ambasadorul Japoniei, discurs la încheierea mandatului în România: Am construit două poduri cu sprijinul și implicarea Japoniei
Ambasadorul Japoniei în România, E.S. Hiroshi UEDA a avut un discurs emoționant la încheierea mandatului său. ”Mă gândesc la cel de-al treilea pod. Adică eu, eu însumi”.
Ambasadorul Japoniei în România, E.S. Hiroshi UEDA, a oferit o recepție de rămas-bun la care au participat, printre alții, fostul președinte al României Emil Constantinescu, ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu și Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
În discursul său de rămas-bun, E.S. Hiroshi UEDA, Ambasadorul Japoniei în țara noastră a evidențiat legăturile tot mai puternice între cele două țări.
Ambasadorul Japoniei remarcă cele două poduri construite împreună, de România și Japonia: unul este podul de la Brăila, în timp ce al doilea pod este Parteneriatul Strategic semnat de președintele României Klaus Iohannis și premierul Japonez Fumio Kishida în martie anul trecut, care ridică la alt nivel relația dintre cele două țări.
Redăm mai jos discursul integral ținut de E.S. Hiroshi UEDA:
”Domnule Emil Constantinescu, fost Președinte al României,
Domnule Marian-Cătălin Predoiu, Viceprim-ministru și Ministru al Afacerilor Interne,
Domule Sebastian Ioan Burduja, Ministrul Energiei
Când Ministerul de Externe Japonez mi-a spus prima dată că voi deveni ambasador în România, spunând că această țară va deveni din ce în ce mai importantă, sincer să fiu, nu aveam prea multe cunoștințe despre această țară.
Știam doar de Comăneci, Dracula și de eroul meu Hagi. Dar, după ce am trăit trei ani în România, pot să vă asigur acum că am fost extrem de norocos să ajung în această țară minunată.
Oamenii sunt buni și veseli, există siguranță deplină în oraș chiar și la miezul nopții, iar natura este bogată.
Nu doar mâncarea românească este excelentă, în plus sunt și multe restaurante japoneze. Costul vieții este mai scăzut decât în Japonia. Este o țară a diversității. Singurul dezavantaj este aglomerația din trafic în București, dar așa este uneori și în Japonia.
Ceea ce este plăcut pentru mine a fost faptul că românii împărtășesc aceleași valori cu noi, cum ar fi statul de drept, democrația, drepturile omului, economia deschisă.
Am admirat reacția față de Ucraina după invazia rusă. Guvernul României a susținut Ucraina de la început, iar populația a ajutat, de asemenea, refugiații ucrainieni cu atâta căldură.
De când am venit în România, s-au întâmplat multe lucruri.
Pandemia, Jocurile Olimpice de la Tokyo fără audiență, invazia rusă în Ucraina, războiul din Gaza, și, campionatul de la Farul Constanța.
Dar, pentru mine, cele mai mari evenimente au fost cele două poduri construite cu sprijinul și implicarea Japoniei.
Unul este podul de la Brăila, construit cu tehnologie japoneză, care face legătura fizică între Marea Neagră și Europa.
Iar celălalt este Parteneriatul Strategic semnat de președintele României Klaus Iohannis și premierul Japonez Fumio Kishida în martie anul trecut, care ridică la alt nivel relația dintre țările noastre.
Acum mă gândesc la cel de-al treilea pod. Adică eu, eu însumi. După ce mă întorc în Japonia, vă promit că, voi continua să lucrez pentru dezvoltarea relației dintre țările noastre (cele două țări).
Aș vrea să răsplătesc bunătatea României, a doua mea țară de suflet.
Vă mulțumesc foarte mult”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News