Data actualizării:
Data publicării:

Hamas ar fi oprit negocierile privind eliberarea ostaticilor luați pe 7 octombrie

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ambasadorul Israelului în Federația Rusă a anunțat încetarea negocierilor pentru ostatici de către Hamas.

Potrivit ambasadorului israelian în Rusia, Alexander Ben Zvi, Hamas a oprit negocierile privind eliberarea ostaticilor luați pe 7 octombrie, scrie Interfax.

"În ceea ce privește situația cu ostaticii, ne este necunoscută. În ciuda tuturor solicitărilor, Hamas nici măcar nu a oferit o listă cu cei care sunt alături de ei, în ce stare se află, dacă sunt în viață. Noi nu știm ce se întâmplă acolo, așa că avem un fel de negocieri, fără să știi despre ce vorbești, este foarte dificil", a spus Ben Zvi la postul de televiziune Rossiya-24, răspunzând la o întrebare despre starea ostaticilor și dacă sunt în desfășurare negocieri pentru eliberarea lor.

Hamas ar fi oprit negocierile



"Din câte știu, nu avem nicio negociere acum. Hamas le-a oprit din proprie inițiativă", a subliniat el.

Ambasadorul Israelului în Federația Rusă a adăugat că Israelul insistă asupra eliberării tuturor ostaticilor și nu consideră corect să-i "elibereze fragmentar".

Pe 7 octombrie, gruparea radicală Hamas din Gaza a atacat Israelul. Peste 1,4 mii de persoane au fost victime ale atacului, iar peste 200 de persoane au fost luate ostatici. Ca răspuns, Forțele de Apărare Israelului au lansat o operațiune militară împotriva Hamas. Numărul victimelor atacurilor israeliene în Fâșia Gaza, conform datelor palestiniene, a depășit 11 mii de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel