Protestatarii au afirmat că vor trimite acest steag rus militarilor ucraineni care participă la operaţiunea antiteroristă din estul ţării. Ei au arborat pe gardul ambasadei steagul Ucrainei.
Potrivit Itar-Tass, protestatarii au aruncat cu pietre spre ambasadă şi au răsturnat câteva maşini aparţinând reprezentanţei ruse.
Mitingul a început în mod paşnic, cu participarea a peste 80 de persoane, a relatat purtătorul de cuvânt al ambasadei, Oleg Grişîn.
Ulterior, protestatarii au început să se comporte agresiv, să scandeze lozinci antiruse şi să ceară întreruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia. Pentru a împiedica luarea cu asalt a ambasadei de către protestatari, clădirea a fost înconjurată de poliţişti ucraineni. Însă la scurt timp după acesta, poliţiştii s-au retras.
Citește și: Președintele Ucrainei, ținta unui tentative de asasinat
Ministerul rus de Externe s-a declarat "indignat" de acţiunile protestatarilor şi a cerut Kievului să ia măsuri, pentru a garanta securitatea deplomaţilor ruşi pe teritoriul Ucrainei, potrivit unui comunicat.
Diplomaţia rusă a apreciat, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, că "asaltarea Ambasadei Rusiei de la Kiev este un adevărat vandalism. Aşa arată celebrele valori europene".
Departamentul de Stat american, de asemenea, a condamnat aceste incidente, îndemnând autorităţile ucrainene să asigure securitatea reprezentanţei ruse, relatează RIA Novosti.
Citește și: Avion ucrainean cu 49 de pasageri, doborât de separatiști - VIDEO
Protestele au izbucnit după ce insurgenţi din estul Ucrainei au doborât, sâmbătă dimineaţă, un avion de transport militar ucrainean în zona oraşului Lugansk, omorând peste 49 de persoane.
Vladislav Selezniov, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, a declarat că rebelii proruşi au doborât un avion militar de tip IL-76.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan