Data publicării:

Ambasada SUA: Românii cărora li s-au eliberat anterior vize le pot reînnoi fără interviu

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Românii cărora li s-au eliberat anterior vize de intrare în Statele Unite ale Americii le pot reînnoi fără interviu, a transmis, joi, Ambasada SUA.

Misiunea diplomatică de la Bucureşti promovează un program de reînnoire a vizelor fără interviu cu scopul de a aproba 'un număr record de vize pentru cetăţenii români eligibili în anul fiscal 2024'.

Acest program permite solicitanţilor cărora li s-au eliberat anterior vize să şi le reînnoiască fără a se prezenta la un nou interviu la ambasadă. Solicitanţii de viză care doresc să beneficieze de acest serviciu trebuie să viziteze pagina 'Reînnoire Viză' pentru a afla mai multe detalii despre criteriile specifice pentru reînnoirea vizei fără interviu.

Pagina web USTravelDocs dedicată programărilor pentru interviu va propune solicitanţilor o serie de întrebări care să reflecte criteriile de eligibilitate pentru reînnoirea vizelor. Solicitanţii eligibili vor fi rugaţi să tipărească pagina de confirmare 'Fără Interviu' şi să depună documentele necesare la unul dintre birourile firmei de curierat din România.

Documentele necesare sunt: paşaport (cel valabil şi cel anterior), pagina de confirmare a formularului DS-160, fotografii recente, chitanţa pentru taxa de viză sau dovada plăţii, pagina de confirmare 'Fără Interviu' şi documentele corespunzătoare în funcţie de categoria de viză solicitată.

Citește și - Românii vor putea intra în SUA fără vize din 1 decembrie 2025, spune ambasadorul Dan-Andrei Muraru

Ambasadorul României în SUA, Dan-Andrei Muraru, a anunțat că mai sunt doar 2 ani până când cetățenii români vor putea intra pe teritoriul american fără vize. 

Dan-Andrei a spus, la Digi 24, faptul că anunțul oficial de admitere a României în programul Visa Waiver ar urma să apară în ianuarie 2024. Mai mult, din decembrie 2025 românii vor putea călători în SUA fără viză.

'Mai sunt doar doi ani până când țara noastră va accede cu siguranță în Programul Visa Waiver. Sigur că mai avem un parcurs lung, dar așa cum arată acum lucrurile, avem încredere că se va întâmpla. Anunțul de admitere în program va veni în ianuarie, anul viitor. Apoi, de la 1 decembrie 2025, românii vor putea călători în SUA fără vize', a declarat Muraru, conform sursei citate.

Programul Visa Waiver (VWP) le oferă cetăţenilor din ţările incluse în program să călătorească în SUA fără viză pe o perioadă de până la 90 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel