Data publicării:

Ambasada Rusiei la Washington, răspuns după ce statele europene iau măsuri pentru o invazie imediată a Ucrainei de către Moscova

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ambasada Rusiei la Washington a respins afirmaţiile guvernului Statelor Unite că Moscova plănuieşte să invadeze Ucraina în zilele următoare, informează sâmbătă DPA.

"Alarmismul" este răspândit în Statele Unite fără nicio dovadă prezentată pentru a susţine acuzaţiile, a declarat sâmbătă ambasadorul Rusiei la Washington Anatoli Antonov.

Declaraţiile de la Washington arată doar că Statele Unite şi-au intensificat "campania de propagandă împotriva ţării noastre", a adăugat el.

SUA vor să creeze impresia că agresiunea este "inevitabilă", potrivit diplomatului rus, care a spus că serviciile de informaţii "aruncă praf în ochii" oamenilor, fără a intra în detalii.

Comentariile "politicienilor despre invadarea Ucrainei de către Rusia în timpul Jocurilor Olimpice sau după aceea nu sunt susţinute de dovezi", a mai declarat Antonov, conform Agerpres. 

Serghei Lavrov acuză Washingtonul de propagandă

Cu toate că indiciile și discuțiile ar duce spre o acțiune militară a Rusiei în Ucraina, Moscova reacționează prin toate mijloacele si spune că așa ceva nu este adevărat. Reamintim că Moscova a deplasat aproximativ 100 000 de militari la granția Ucrainei.

Chiar și așa, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat Washingtonul că duce o "campanie de propagandă" despre posibila agresiune rusă, în timpul unei convorbiri telefonice cu secretarul de stat al Statelor Unite Antony Blinken, a anunţat sâmbătă Ministerul de Externe rus, citat de Reuters şi France Presse.

"Campania de propagandă lansată de Statele Unite şi aliaţii săi cu privire la +o agresiune a Rusiei+ împotriva Ucrainei are ca scop provocarea, încurajând autorităţile de la Kiev" să se lanseze într-o "rezolvare militară a problemei Donbasului", potrivit acestui comunicat, ce face referire la regiunea din estul Ucrainei de la graniţa cu Rusia unde forţele ucrainene se luptă de opt ani cu separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova.

Potrivit comunicatului rezumând convorbirea telefonică purtată sâmbătă cu Blinken, Lavrov a mai declarat că Washingtonul şi Bruxellesul au ignorat cerinţele de securitate cheie ale Rusiei.

Rusia a acumulat forţe militare în apropierea Ucrainei, alimentând temerile că ar putea să o invadeze. Moscova neagă astfel de planuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel