Ambasadă Ierusalim. Brazilia strârnește furia Palestinei. Tensiuni în Orient
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Palestina
Palestina
Palestinienii au denunţat vineri decizia preşedintelui brazilian ales Jair Bolsonaro de a muta de la Tel Aviv la Ierusalim ambasada ţării sale în Israel, calificând-o drept un demers ''ilegal'', relatează AFP.

Este o măsură provocatoare, deoarece este ilegală din punct de vedere al dreptului internaţional şi nu face decât să destabilizeze regiunea, a declarat pentru AFP Hanane Ashraoui, o reprezentantă de seamă a Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

Problema amplasării ambasadelor în Israel este deosebit de sensibilă. Statul evreu consideră întregul oraş Ierusalim drept capitala sa, în timp ce palestinienii aspiră să facă din Ierusalimul de Est capitala viitorului lor stat.

Israelul ocupă Ierusalimul de Est de la războiul din 1967 şi ulterior a procedat la anexarea lui, care nu a fost niciodată recunoscută de către comunitatea internaţională.

Pentru comunitatea internaţională, statutul Oraşului Sfânt trebuie negociat de către cele două părţi şi ambasadele nu trebuie instalate în acel loc până când nu va fi găsit un acord.

Dar preşedintele american Donald Trump s-a disociat în decembrie 2017 de diplomaţia americană practicată de decenii şi a recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului. Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a tăiat de atunci punţile de legătură cu Administraţia Trump.

Ambasada SUA a fost transferată de la Tel Aviv la Ierusalim pe 14 mai, înainte ca Guatemala şi Paraguayul să anunţe că vor urma pasul Washingtonului. Paraguayul a făcut de atunci cale întoarsă anunţând menţinerea ambasadei sale la Tel Aviv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel