Data publicării:

Amalia Puflea, campioană la individual compus la Campionatele Naționale de gimnastică artistică

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sport
WhatsApp

Amalia Puflea (CSŞ Bârlad) a câştigat titlul la individual compus, sâmbătă, la Campionatele Naţionale de gimnastică artistică, desfăşurate în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Bucureşti, cu un punctaj total de 55,450.

Potrivit Agerpres, pe locul secund s-a clasat Ana Maria Bărbosu (CSŞ Focşani), cu 54,900 puncte, podiumul fiind completat de Maria Ceplinschi (CS Farul Constanţa), 51,950 puncte.

La echipe, titlul a revenit clubului CS Farul Constanţa (Maria Ceplinschi, Sabrina Maneca Voinea, Melisa Orazacai, Alexia Gabriela Vănoagă), cu 150,950 puncte, urmat în clasamentul final de LPS Cetate Deva (Erica Gogoaşe, Amalia Ghigoarţă, Adina Crişan, Shakira Cantaragiu, Laura Jurca), 148,700 puncte, şi de CS Nr. 1 Constanţa (Valentina Botez, Iulia Dutciac, Andreea Preda şi Teodora Stoian), 147,400 puncte.

Prima ediție de RomGym Trophy, câștigat de suedeza Tonya Paulsson

 

Suedeza Tonya Paulsson, cu 52,850 puncte, a câştigat prima ediţie a RomGym Trophy, devansându-le pe Maria Ceplinschi (România), 51,950 puncte, şi pe conaţionala sa Nathalie Westlund, 51,400 puncte.

Au fost retrase din competiţie, din motive medicale, Larisa Iordache, Daniela Trică şi Antonia Duţă (toate de la CS Dinamo), Silviana Sfiringu (CS Farul Constanţa), Alexia Vătafu (CSA Steaua) şi Iulia Trestianu (CSŞ Focşani).

Duminică sunt programate finalele pe aparate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel