Am descoperit de ce suferă Diana Şoşoacă (AUR). Motivul pentru care nu poartă mască de protecţie
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Diana Şoşoacă - AUR
Diana Şoşoacă - AUR
Diana Şoşoacă, proaspăt aleasă senator din partea AUR, nu poartă mască de protecţie şi chiar a protestat împotriva obligaţiei de a o purta.

Aceasta a declarat, recent, că are adeverinţă medicală care o scuteşte de purtarea măştii, pentru că ar avea o afecţiune respiratorie. 

"Eu nu port mască pentru că am o afecţiune respiratorie. La fel ca mine sunt alţi oameni, dar medicii de familie au o reţinere în a elibera adeverinţe, aşa că oamenii ăştia riscă să şi moară”, a declarat Diana Șoșoacă la RomâniaTV. 

Care sunt afecţiunile care îţi permit să nu porţi mască 

Persoanele care suferă de anumite afecțiuni, precum astm, bronhopneumopatie obstructivă cronică sau fibroză chistică, pot renunţa la mască, cu o adeverinţă de la medicul de familie. Cu toate astea, chiar şi în cazul lor, specialiştii recomandă purtarea măştilor în spaţiile publice închise, cum ar fi magazinele, spre exemplu, sau în mijloacele de transport în comun, ca metodă de protecţie. 

Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) este caracterizată de obstrucţia căilor aeriene. Obstrucţia căilor aeriene este de regulă progresivă, nu este complet reversibilă şi asociază un răspuns inflamator anormal la particulele toxice şi gaze la nivel pulmonar. Leziunile inflamatorii cronice în BPOC sunt de obicei rezultatul expunerii îndelungate la fumul de ţigară. 

La nivel mondial se estimează peste 600 de milioane de pacienţi cu BPOC. 

Pacienții cu fibroză chistică produc un mucus de consistență crescută în bronhii și în tubul digestiv (pancreas, ficat). Dopurile formate de mucusul gros astupă bronhiile, producând dilatații ale acestora (bronșiectazii) ce se pot infecta ușor cu diferiți microbi. Tot din cauza secrețiilor groase se pot astupa canalele pancreatice și biliare, cu afectarea secundară a pancreasului și ficatului, putând provoca deficit de creștere, diabet zaharat sau ciroză hepatică, explică specialiştii institutului Marius Nasta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel