Data publicării:
Alpinistul român Adrian Ahriţculesei a plecat în Antarctica. Va urca pe Muntele Sidley, punctul final al "Circuitului celor şapte vulcani"
Adrian Ahriţculesei a plecat miercuri, 4 ianuarie, spre Antarctica, unde va încheia "Circuitul celor şapte vulcani". El va deveni, astfel, primul bărbat român care face acest circuit până la capăt.
Alpinistul de 38 de ani, din Petroşani, va trebui să ajungă pe 6 ianuarie în oraşul Punta Arenas, din Chile, unde se va întâlni cu organizatorii expediţiei din Antarctica şi cu alte trei persoane care vor urca pe Mount Sidley.
"Sunt pregătit fizic şi psihic. Plec spunând un mare 'Doamne ajută!' pentru că este nevoie şi de sprijinul lui Dumnezeu în această expediţie. Expediţia pe Mount Sidley este una internaţională pentru că vor mai fi trei alpinişti - din Guatemala, India şi Estonia, care au ca scop să urce pe acest vulcan. Sunt alpinişti cu experienţă, care au cucerit vârfuri de peste 8.000 de metri", a declarat marţi, pentru Agerpres, Adrian Ahriţculesei.
Dacă vremea este bună, pe 9 ianuarie, membrii expediţiei vor pleca, cu un avion, din oraşul Punta Arenas spre o bază de cercetare din Antarctica, unde vor rămâne câteva zile pentru ca organismul lor să se obişnuiască cu temperaturile de acolo.
În final, cu un avion de mici dimensiuni, grupul va fi transportat până la baza Muntelui Sidley, unde va începe ascensiunea spre vârful vulcanului. Acelaşi avion îi va aduce înapoi la baza de cercetare şi de acolo alpiniştii vor urma drumul spre casă. Expediţia este prevăzută să aibă loc în perioada 6-21 ianuarie, iar costurile ei se ridică la aproximativ 70.000 de dolari.
Alpinistul duce cu el două bagaje a câte 20 de kilograme, în care a aşezat echipamentul necesar pentru a putea rezista la temperaturile de la Polul Sud, unde, deşi este vară, termometrele ar putea indica de la minus 20 de grade până la minus 40 de grade Celsius. Echipamentul, de la geacă până la sacul de dormit, a fost produs pe comandă specială în România.
Alpinistul Adrian Ahriţculesei a reuşit să urce, până acum, pe şase din cei şapte vulcani ce sunt incluşi în "Circuitul celor şapte vulcani". El a cucerit, astfel, vârfurile Damavand (5.609 metri) - Iran, Asia, Mount Giluwe (4.367 m) - Oceania şi Australia, Pico de Orizaba (5.636 m) - America de Nord, Elbrus (5.642 m) - Europa, Ojos del Salado (6.893 m) - America de Sud, Kilimanjaro (5.895 m) - Africa.
"Circuitul celor şapte vulcani" presupune escaladarea celor mai înalţi vulcani de pe cele şapte continente.
Prima femeie din România care a reuşit acest circuit a fost Crina "Coco" Popescu, în anul 2012, când avea doar 16 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News