Data publicării:

Alitalia, abandonată. Air France-KLM aleg Paris și Amsterdam

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp
Alitalia_I-DUPC_MXP
Alitalia_I-DUPC_MXP

Decizia franco-olandeză în cazul Alitalia este o lecție dură pentru cei care așteptau  solidaritate europeană. Astfel, KLM și AirFrance au decis să-și majoreze cota de pe piața italiană folosind hub-urile din Paris și Amsterdam și abandonând Alitalia, aflată în insolvență. 

Compania aeriană franco-olandeză Air France-KLM nu va interveni pentru a salva compania italiană Alitalia. Directorul general de la Air France-KLM a anunțat că experienţele trecute cu Alitalia descurajează Air France-KLM să mai investească în Italia, transmite Reuters. 

În 2008, Air France-KLM a renunţat la intenţia de a prelua Alitalia după ce discuţiile cu sindicatele companiei italiene au eşuat. La începutul acestei luni, Alitalia a intrat în insolvenţă pentru a doua oară în mai puţin de un deceniu după ce angajaţii companiei italiene au respins un plan de restructurare.

'Nu cred că experienţele din trecut ale KLM sau Air France în relaţia lor cu Alitalia le încurajează să repete experienţa unei prezenţe directe în Italia, mai ales având în vedere faptul că locul ocupat de Alitalia pe piaţa Italia şi Europa s-a redus semnificativ iar noi ne putem majora cota de piaţă în Italia de pe hub-rile noastre de la CDG (Paris) şi Schiphol (Amsterdam)', a declarat directorul general de la Air France-KLM, Jean-Marc Janaillac.

La începutul acestei luni, acţionarii Alitalia au votat în unanimitate plasarea companiei sub administrare specială. Conform legislaţiei italiene, Guvernul va trebui să furnizeze fonduri pentru a menţine operaţiunile şi va numi supervizori care să redreseze compania sau să ceară lichidarea ei. Administratorii vor prelua afacerea şi vor prezenta o nouă strategie care ar putea include vânzarea de active, reducerea operaţiunilor şi a locurilor de muncă. Strategia ar umări să facă viabilă compania în următorii doi ani. Alitalia, care are 12.500 de angajaţi, nu a mai înregistrat profit după 2002. Compania a fost privatizată în 2008, după un sprijin financiar generos din partea statului, iar din 2014 compania aeriană Etihad din Abu-Dhabi a devenit cel mai mare acţionar, cu un pachet de 49%, fără a reuşi însă să o readucă pe profit. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel