Alina Gorghiu - Ludovic Orban, atac: PNL trebuie să aibă un președinte mult mai vocal
Senatoarea PNL Alina Gorghiu a criticat, joi, la Timișoara, reacția PNL.
”În principiu, cred că sesizarea se va judeca în toamnă, nu ştiu care va fi soluţia, dar trebuie să ne asumăm faptul că PNL a fost cam nehotărât în abordarea strategiei pe Codul administrativ, iar acest lucru ne-a costat; a arătat slăbiciune în spaţiul public. Opinia mea este că, dacă aveam o linie foarte clară stabilită de la început şi urmată tot timpul faţă de această lege importantă, cred eu pentru toată administraţia din România, lucrurile ar fi stat altfel. Da, a fost o ezitare. Da, va trebui să discutăm asta în forurile de conducere ale partidului pentru a nu repeta acest moment”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, Alina Gorghiu.
”PNL trebuie să aibă un președinte mult mai vocal”
Liberala a mai subliniat că ”Sunt unul dintre oamenii care şi-a spus punctul de vedere, nu întotdeauna suprapus peste cel al preşedintelui partidului, dar asta nu înseamnă că PNL nu are alte priorităţi decât congresul. PNL, în momentul acesta, trebuie să deruleze Consiliul Naţional, să lucreze la acea strategie care să ne pună la punct o viitoare majoritate parlamentară pentru moţiunea de cenzură, trebuie să-şi finalizeze programul de guvernare la care comisiile de specialitate lucrează. Trebuie să aibă un preşedinte mult mai vocal şi mai articulat ca şi până acum. Asta nu înseamnă că nu a fost un preşedinte vocal şi articulat, dar întotdeauna e loc şi de mai bine şi are nevoie, evident, şi de o comunicare şi aici spun că a fost relativ proastă comunicarea cu filialele şi cu primarii. Are nevoie de o comunicare mult mai bună cu primarii, cu structura de partid şi cu organizaţiile judeţene. Partidul nu se poate conduce exclusiv de o singură persoană sau de un grup restrâns de persoane, ci de toţi care pot aduce un plus valoare în strategia partidului", a conchis Alina Gorghiu.
În altă ordine de idei, Gorghiu a adăugat că, până în toamnă, PNL va trebui să găsească metodele prin care să deblocheze "punţile de legătură" cu UDMR, ALDE, cu toate partidele din opoziţie, "inclusiv cu Victor Ponta", pentru a putea trece moţiunea împotriva PSD, dar şi să vină cu un program de guvernare, demonstrând electoratului că PNL este capabil să preia guvernarea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News