Alina Gorghiu, la 145 de ani de la constituirea PNL: România e pe mâini bune
Alina Gorghiu, vicepreședintele PNL al Senatului, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia aniversării a 145 de ani de la crearea PNL. Printre fondatorii PNL s-a numărat Ion C. Brătianu, M. Kogălniceanu și M.C. Epureanu.
"Astăzi este ziua PNL!
Dar, ca la toate sărbătorile care au fost în primăvara aceasta, respectăm mesajele autorităților și stăm alături de familie. Reuniunile tradiționale au rămas pe anul viitor pentru că nimeni nu trebuie să își asume vreun risc inutil!
Poate de aceea, aniversarea a 145 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal capătă valențe deosebite.
Suntem partidul cu cea mai lungă tradiție din România, cel care a dat țării cele mai multe și mai puternice personalități politice, luptători pentru democrație și pentru interesele țării. Nu cred că este vreun român care să nu știe cine a fost Ion C. Brătianu, Ion Gheorghe Duca, Constantin I.C. Brătianu sau Mircea Ionescu Quintus sau despre rolul lor în politica românească. Sau că în timpul guvernării liberale, România și-a căpătat independența sau că s-a înfăptuit Marea Unire.
Astăzi, PNL are din nou misiuni grele la guvernare. Dar uniţi, suntem puternici. România e pe mâini bune!
La mulți ani, PNL!", a scris Alinga Gorghiu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News