Data publicării:

Alina Gorghiu, despre alegerile parlamentare:  Nu sunt motive...

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp
Alina Gorghiu - PNL
Alina Gorghiu - PNL

Alegerile parlamentare vor avea loc pe 6 decembrie, a declarat  la RFI senatorul PNL de Timiș,  Alina Gorghiu. 

”Vă asigur că alegerile parlamentare vor avea loc în data de 6 decembrie. Explicația este una simplă și ține de Constituție. Mandatul actualului Parlament se încheie pe data de 20 decembrie, acest fapt este clar prevăzut de Constituție.

E nevoie de un nou Parlament, cu o legitimitate maximă, dată evident de votul românilor. Un Parlament nu poate vota singur legi prin care să-și prelungească activitatea, asta este noua preocupare acum a colegilor din PSD, să încerce să amâne alegerile parlamentare, prin votul parlamentarilor care sunt acum în funcție. E vorba de o temă care ține de frica de electorat, după ce au pierdut trei rânduri de alegeri consecutiv”, a declarat Alina Gorghiu la RFI.

”În opinia mea, nu există motiv de amânare a alegerilor. Alegerile locale s-au desfășurat în condiții de siguranță, iar propunerea de acum de amânare este strict legată de teama de votul oamenilor și de nevoia PSD permanentă de a polariza cu PNL”, a mai spus Alina Gorghiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel