Data actualizării:
Data publicării:

Alina Gorghiu: 22 de persoane cu probleme penale au fost readuse în ţară în ultima săptămână

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că 22 de persoane cu probleme penale, care părăsiseră România, au fost readuse în ţară în ultima săptămână. 

'În această săptămână, inventarul înseamnă 22 de fugari aduşi în România, în şapte zile 22 de fugari, dintre care 19 sunt condamnaţi definitiv, ceilalţi trei sunt în etapa de urmărire penală sau de judecată', a declarat Alina Gorghiu, sâmbătă, la Piteşti.

Ea a adăugat că, de la începutul acestui an, au fost aduşi în ţară 112 fugari, dintre care 84 pentru executarea pedepselor în penitenciar. Ministrul Justiţiei a menţionat că printre infractorii repatriaţi se numără şi un bărbat aflat pe lista celor mai căutaţi fugari din Europa. Este vorba despre Florin Flaugiu, condamnat la nouă ani şi zece luni pentru proxenetism şi trafic de persoane.

'Este vorba de un fugar extrem de periculos. (...) Poliţia Română şi agenţii de aplicare a legii din state membre ale Uniunii Europene au desfăşurat o campanie publică de informare, cu scopul prinderii a 50 de infractori foarte periculoşi, daţi în urmărire pe continentul european', a precizat Alina Gorghiu, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel