"După o zi foarte foarte intensa, când am ajuns acasa m-am pus sa ma uit la acel filmuleț. Am stat aproximativ 20 de minute sa-l caut necenzurat. Nu știu ce m-a determinat mai exact. L-am văzut minim de 15 ori, dadeam replay după replay, fără sa ma opresc, timp de minim 2 minute. Am încetat in momentul in care mama m-a întrebat: ”Ce faci, de ce nu te oprești?”, iar eu mi-am pus aceasi întrebare. Nu puteam. Am vrut sa văd. Am vrut sa simt. Am vrut sa înțeleg. Încercam sa asimilez fiecare mișcare involuntară produsă de corpul tinerei in momentul in care se rostogolea între metrou și peron. Incerc sa adorm, închid ochii dar văd brațele Alinei care au rămas in aer, și capul ei care se rotește de 2 ori mai repede fata de corp, deja înghițit de soarta. Am încercat sa trag o concluzie. A cui este vina?

A doamnei Magdalena Șerban, doamna care a împins-o pe fata? A tinerei care nu a avut “norocul” de a se tine bine pe picioare ca prima victima care din fericire, a scăpat? A familiei Magdalenei? A autorităților? A oamenilor care erau prezenți?

Mi-a fost frică

Magdalena este bolnava psihică, scoasă dintr-un spital de psihiatrie pe semnătura tatălui acesteia. Vina este a tuturor și a nimănui. Societatea și-a bătut joc de Magdalena și Magdalena și-a bătut joc de noi. Nu ma pot exprima altfel. Sunt o fata de 18 ani, și in seara aceasta la 22:00 când am vrut sa merg acasa, mi-a fost frica. Mi-a fost frica sa iau metroul ca cine știe ce alt bolnav psihic s-ar inspira de la cele prea mediatizate fapte întâmplate. Mi-a fost frica sa iau autobuzul sa nu pună cineva mana pe mine cum mi s-a întâmplat acum câțiva ani. Mi-a fost frica sa iau taxi-ul și sa ajung bătută ca fata aceea de acu’ câteva luni, din cauza faptului ca a lăsat “doar” 2 lei șpagă. Cand a trecut Mihai cu mașina sa ma ia, mi-a zis:”eu sunt baiat, dar tu ești fata, și tre’ sa ai mare grija de tine”. “Cum?” m-am întrebat eu. Cum dacă ești împins de către altcineva? Cum? Am tăcut.

[citeste si]

In seara asta am fost marcată. Sincer, nu am vrut sa ma interesez prea tare pana in momentul in care am ajuns acasa, pentru ca știam ca o sa ma afecteze. 

De obicei nu fac d-astea. Nu am vrut sa ma remarc. Sunt un artist și dacă chiar voiam asta o făceam prin alte cai. Un profesor universitar m-a învățat ca un artist nu trebuie niciodată sa vorbească de religie, politica, și orientări sexuale. Dar am simțit nevoia sa vorbesc, și sper ca cineva, aici, m-a înțeles.

Mâine am geografie la 7:30. Ma gândesc cum o sa merg pe străzile întunecate ale Bucureștiului când înainte de ora aceea sunt numai betivi care se întorc acasa și angajații care merg la munca.  O sa merg pe picioarele mele și o sa ma gândesc la Alina", a fost mesajul fetei.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News