VEZI ȘI: MĂRTURISIRILE Elenei Udrea după ce Bica a fost arestată
Alina Bica, arestată în dosarul unei retrocedări ilegale în care prejudiciul, potrivit procurorilor, este de peste 60 de milioane de euro, și-a dat demisia de la șefia DIICOT, dar și din funcția de magistrat.
Alina Bica și-a scris demisia din arest și a transmis-o prin avocatul său.
În continuare, conducerea DIICOT va fi asigurată de Tiberiu Nițu, împreună cu procurorul şef adjunct, Georgiana Hosu. În urmă cu câteva zile, Procurorul General a transmis că aşteaptă demisia Alinei Bica, în caz contrar urmând să o revoce din funcţie.
"Conducerea DIICOT va fi asigurată de doamna procuror şef adjunct, împreună cu mine. Legea prevede că procurorul general conduce DNA şi DIICOT prin intermediul procurorilor şefi. Voi solicita revocarea din funcţia de conducere şi există şi instituţia revocării din DIICOT", a mai spus Procurorul General.
Alina Bica a fost instalată la conducerea DIICOT în mai 2013, fiind numită la propunerea ministrului interimar al Justiţiei de atunci, premierul Victor Ponta.
În septembrie 2012, numele ei era vehiculat pentru funcţia de procuror general. Tot atunci, în presă a fost publicată o convorbire telefonică interceptată pe care aceasta ar fi avut-o cu fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, discuţie în care Bica se interesa de funcţia pe care urma să o ocupe la ANAF o cunoştinţă a ei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"