Alina Bica a plecat în Costa Rica. Nu s-a mai prezentat la ÎCCJ
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Alina Bica
Alina Bica
Fosta şefă a DIICOT Alina Bica, trimisă în judecată în mai multe dosare, a plecat în Costa Rica şi nu s-a mai prezentat la procese, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

 Potrivit surselor, Alina Bica nu s-a prezentat, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procesul în care este judecată alături de fostul ministru Adriean Videanu, iar avocatul acesteia ar fi anunţat în sala de judecată că este plecată în Costa Rica unde intenţionează să lucreze ca avocat. Alina Bica nu a venit nici la începutul lunii decembrie 2017 la proces, iar avocaţii au depus atunci în instanţă acte medicale care confirmau că ea ar fi suferit un accident în Spania, au mai spus sursele. Fosta şefă a DIICOT poate părăsi teritoriul României, ea neavând nicio interdicţie în acest sens. Alina Bica a fost condamnată în două dosare penale, însă deciziile nu sunt definitive. Astfel, în noiembrie 2016, ea a fost condamnată de Instanţa supremă la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului. În acelaşi dosar, fostul ministru Adriean Videanu a fost achitat pentru complicitate la abuz în serviciu. De asemenea, în ianuarie 2017, Alina Bica a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în legătură cu intervenţii pentru clasarea unui dosar în care era implicat omul de afaceri Horia Simu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel