Alin Şerbănescu, CNAIR, despre utilitatea reală a autostrăzilor
Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat DC News, despre diferenţele şi modul în care trebuie folosite drumurile din ţară, fie că vorbim despre autostrăzi, fie despre drumurile naţionale.
Alin Şerbănescu a subliniat faptul că reţeaua de autostrăzi - atât cât este ea acum - nu are neapărat o utilitate turistică ci mai mult comercială, fiind destinată în special transportului de mare viteză, atunci când este nevoie ca un vehicul să ajungă într-un timp cât mai scurt dintr-un punct în altul.
"Autostrăzile sunt arterele de mare viteză, îţi facilitează transportul din punctul A în punctul B cu cea mai mare viteză şi în deplină siguranţă dacă respecţi normele. Ele nu-ţi facilitează opririle din 50 în 50 de kilometri. Nu au un uz turistic neapărat. Drumurile naţionale îţi permit inclusiv deplasări în scopuri turistice: poţi să admiri şi peisajul, poţi să mai şi opreşti pe dreapta din când în când", a explicat Alin Şerbănescu.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News