Data publicării:
Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, supărat că Guvernul a amânat construcţia stadionului din Timişoara
Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, critică decizia Guvernului de amânare a construcţiei stadionului din Timişoara.
”Pachetul de măsuri fiscale asumat de premierul Ciolacu pentru reducerea cheltuielilor în sistemul bugetar include erori materiale, legislaţie necorelată, grave greşeli de strategie şi, ceea ce este foarte dureros pentru noi, amână construirea noului stadion multifuncţional la Timişoara. Am semnalat oficial această situaţie inacceptabilă şi am solicitat corectarea altor neajunsuri cuprinse în propunerea actualului premier.
Consiliul Judeţean Timiş a făcut toate demersurile şi a îndeplinit toate condiţiile pentru realizarea stadionului, investiţie întârziată în mod repetat de la Bucureşti. De doi ani cuprindem în bugetul judeţului bani pentru demolare şi pentru pregătirea terenului, însă, fără o hotărâre de guvern, nu se poate nici demola, nici construi în loc.
Studiul de fezabilitate pentru noua arenă este finalizat şi cred că este absurd să fie oprită investiţia, în condiţiile în care s-au alocat deja sume consistente în această direcţie, iar comunitatea aşteaptă şi are nevoie reală de infrastructură sportivă.
Consiliul Judeţean Timiş este pregătit să ducă mai departe proiectul stadionului şi sper că alături de mine se vor mobiliza grupurile şi instituţiile interesate să susţină public acest punct de vedere. Timişoara şi Timişul, sportivii, copiii, familiile din tot judeţul merită stadionul aşteptat de ani de zile”, a scris Alin Nica pe Facebook.
Stadionul din Timişoara, Dan Păltinişanu, a fost construit în 1963 şi se află într-o stare avansată de degradare. Astfel, acesta a fost închis pentru competiţii sportive în 2022. Noul stadion din Timişoara ar urma să coste 140 de milioane de euro, bani de la CNI şi CJ Timiş, va avea 32.000 locuri şi nu va avea pistă de atletism.
Noul stadion din Timișoara va fi al doilea cel mai mare și mai scump din România, după Arena Națională din Capitală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News