Data publicării:
Alimentul vegetal pe care îl cumperi când ești la dietă, fără să știi că, de fapt, te îngrașă. Bilic: Nu este sănătoasă nici pentru sistemul cardiovascular
Află în articol care este alimentul vegetal pe care îl cumperi când ești la dietă, fără să știi că, de fapt, te îngrașă.
Mulți dintre cei care vor să slăbească cumpără brânză vegetală, având falsa impresie că aceasta îi va ajuta să slăbească. Brânza vegetală, spre deosebire de cea normală, nu are vitaminele A și D, prezente în mod natural în lapte, și nici vitamina B12. Mai mult decât atât, brânza vegetală îngrașă și asta fără să aibă calități nutritive.
"Ați gustat vreodată brânza vegetală, făcută fără lapte? Pentru cei care doresc să elimine din dietă produsele de origine animală sau pentru cei cu intoleranță la lactoză, industria alimentară a creat produse lactate în varianta vegetală. Problema? Brânza vegetală nu este mai sănătoasă nici pentru siluetă nici pentru sistemul cardiovascular. Și nu are valoarea nutritivă a brânzei clasice.
Brânza făcută fără lapte este mai degrabă o pastă de amidon a cărui gust și textură sunt îmbunătățite cu grăsimi vegetale. Spre deosebire de brânza clasică care conține doar proteine și grăsimi animale, în brânza vegetală avem carbohidrații și uleiurile ca ingrediente principale. Asta înseamnă că are un indice glicemic crescut și crește riscul de obezitate și diabet de tip 2. În plus grăsimea de cocos și de palmier sunt bogate în acizi grași saturați care favorizează tromboza și bolile cardiovasculare.
Concluzia?
Brânza vegetală este un produs ultra transformat și plin de aditivi, ca să fie obținute structura, culoarea și gustul de brânză adevărată. De multe ori conține mai multă grăsime și calorii decât brânza clasică: uleiul are 100% grăsime, în timp ce untul are doar 80%.
Concluzia? Chiar dacă ați hotărât să fiți vegani, nu merită să consumați brânză vegetală. Decât un produs ultraprocesat, mai bine un pumn de migdale sau semințe. Iar pentru cei cu intoleranță la lactoză, aflați că brânza clasică are doar urme de lactoză. Deci puteți mânca o bucățică mică de brânză adevărată!", a explicat Mihaela Bilic în cadrul emisiunii "Doctor de bine" de la Pro Tv.
Alimentul miraculos pe care nu trebuie să îl consumi în exces. Bilic: În ele, natura a adunat tot ce e mai bun din punct de vedere nutritiv
Semințele sunt foarte bune pentru sănătate, dar trebuie consumate cu grijă pentru că ne pot îngrășa, fiind bogate și în calorii. În magazine găsim zeci de feluri de seminţe. De floarea soarelui şi dovleac, de diferite dimensiuni, cu bobul mai gros, cele alungite, ori pestrițe, cu sare sau fără, cu boia sau piper. Românii iubesc semințele, mai ales pe cele de floarea-soarelui, iar dovada constă și în faptul că în pandemie a fost un vârf de consum.
Comercianții, dar și specialiștii în nutriție numesc aceste semințe "bomboane agricole". Spre deosebire de produsele de origine animală, seminţele crude au grăsimi considerate bune pentru organism. Prin prăjire, însă, se distrug.
"Conțin grăsimi, proteine și carbohidrați și foarte puțină apă. În ele, natura a adunat tot ce e mai bun din punct de vedere nutritiv. Podul palmei noastre este porția corectă. Atenție, nu vă așezați pe canapea cu punga de semințe lângă voi, pentru că s-ar putea să vă opriți când punga s-a terminat", a explicat Mihaela Bilic la Pro Tv. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News