Alimente inferioare pentru Europa de Est. Grupul de la Vișegrad, întâlnire de urgență
Liderii din patru state ale Europei Centrale se vor întâlni săptămâna viitoare pentru a solicita Uniunii Europene să acţioneze împotriva marilor companii alimentare care folosesc ingrediente de calitate inferioară în produsele destinate vânzării în statele din Europa Centrală și de Est, transmite Reuters.
La reuniunea specială "se va solicita Uniunii Europene să adopte măsuri legislative care ar interzice astfel de practici care umilesc oamenii şi creează două categorii de oameni", a afirmat joi premierul slovac, Robert Fico, la o conferinţă de presă.
Liderii celor patru state din Grupul Vişegrad - Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia - vor discuta problema la o întâlnire care va avea loc la Varşovia, a explicat Fico.
Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor şi Guvernele s-au plâns că unii producători de alimente folosesc ingrediente mai ieftine în gama de produse destinată Europei Centrale şi de Est (CEE) decât în bunurile vândute sub branduri identice în Germania şi Austria.
Practica este permisă în prezent, deoarece UE solicită doar o listă clară de ingrediente pe ambalaj.
Deşi produsele alimentare sunt în general mai ieftine în Estul Europei decât în Occident, mulţi cumpărători călătoresc către Vestul Europei pentru a achiziţiona produse de calitate superioară.
Poziția Uniunii Europene
Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate şi siguranţa alimentelor, a afirmat joi că reglementările comunitare nu conţin dispoziţii conform cărora Uniunea Europeană i-ar putea urmări în justiţie pe producătorii de alimente care distribuie în orice stat membru bunuri de calitate diferită sub acelaşi brand.
Comisarul a sugerat că firmele din domeniul alimentar nu pot fi obligate să-şi adapteze produsele la gustul naţional sau la puterea de cumpărare. În schimb, comisarul i-a încurajat pe consumatori să facă reclamaţii la organizaţiile de protecţie a consumatorilor şi să ceară o calitate uniformă indiferent de ţara în care sunt comercializate produsele.
Companiile ar putea decide să folosească ingrediente diferite în state diferite, dar consumatorii trebuie informaţi cu exactitate, iar compoziţia fiecărui produs trebuie clar indicată şi făcută disponibilă cumpărătorilor, a explicat comisarul european pentru sănătate şi siguranţa alimentelor.
Declaraţia sa vine după ce, marţi, ministrul Agriculturii din Cehia, Marian Jurecka, a anunţat că ţara sa va cere Uniunii Europene să interzică vânzarea de produse alimentare de calitate inferioară în Europa de Est de către aceleaşi mărci care comercializează produse mai bune în Occident, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News