Alimentaţie AFECTATĂ: midiile oceanice CONTAMINATE cu plastic
Midiile de pe Terra, din zona arctică europeană şi până în China, sunt contaminate cu m ici fragmente de plastic, semnalând astfel o răspândire globală a poluării oceanului planetar, care afectează deja alimentaţia umană.
Midiile din aparent foarte curatele ape arctice deţin cele mai mari concentraţii de plastic dintre toate midiile testate de-a lungul coastei Norvegiei, potrivit unui studiu realizat în această lună de cercetătorii de la Norwegian Institute for Water Research (NIVA).
Fragmentele de plastic sunt duse spre nordul planetei de curentele oceanice şi de vânturile din Europa şi America, ajungând astfel să circule şi în Oceanul Arctic, a declarat Amy Lusher, o cercetătoare de la NIVA.
"Microfragmente de plastic au fost găsite în midiile care proveneau din toate locurile ce au fost analizate de oamenii de ştiinţă", a adăugat ea.
Bioindicator global al poluării
Studiile precedente au găsit microfragmente de plastic în largul coastelor mai multor ţări, inclusiv China, Chile, Canada, Marea Britanie şi Belgia. În largul Norvegiei, moluştele conţin în medie 1,8 microfragmente de plastic - cu lungimi mai mici de 5 milimetri - iar acest procent mediu a ajuns la 4,3 în Oceanul Arctic.
Anul trecut, cercetătorii chinezi au sugerat că midiile ar putea fi "un bioindicator global al poluării cu microfragmente de plastic", întrucât aceste moluşte trăiesc pe fundul mărilor şi oceanelor, unde ajung cele mai multe produse din plastic, şi, spre deosebire de peşti, rămân în acelaşi loc.
Impactul generat de microfragmentele de plastic asupra vieţii marine sau asupra oamenilor atunci când ele sunt îngurgitate nu este deocamdată foarte clar. Cercetătorii bănuiesc că oamenii ar trebui să mănânce o cantitate uriaşă de midii pentru a risca probleme de sănătate, chiar şi atunci când dieta belgiană (compusă din midii şi cartofi prăjiţi) reprezintă preparatul preferat al persoanelor vizate.
Rezoluţie ONU
"Este un semnal de alarmă şi trebuie să facem ceva pentru a scădea cantitatea de plastic ce ajunge în ocean", a declarat Richard Thompson, profesor la Plymouth University şi expert în microbiologie marină.
Aproape 200 de naţiuni au semnat o rezoluţie ONU în această lună pentru a elimina poluarea cu plastic a oceanelor. Aproximativ 8 milioane de tone de produse din plastic - de la sticle din plastic şi până la pungi de supermarket şi ambalaje alimentare - ajung în fiecare an în oceanul planetar.
China şi Uniunea Europeană sunt cei mai mari producători mondiali de midii de crescătorie, o afacere globală cu o cifră de afaceri de 3 miliarde de dolari.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News