Aliat împotriva bolilor. Nutriționist: Da, ați auzit bine!
Americanii laudă spanacul drept aliment antianemie, pentru că nu au aflat ce valoroase sunt urzicile, transmite nutriționistul Mihaela Bilic.
„100g mâncare de urzici înseamnă o friptură.
Americanii laudă spanacul drept aliment antianemie, pentru că nu au aflat ce valoroase sunt urzicile. Și nu doar pentru conținutul de fier, ci mai ales pentru proteine. Da, ați auzit bine: deși sunt niște frunze, 40% din greutatea uscată a urzicilor este reprezentată de proteine. Urzicile au mai multe proteine decât soia și, chiar dacă sunt proteine vegetale, conțin 8 din cei 9 aminoacizi esențiali.
Nu degeaba numim urzicile un tonic de primăvară, cu 100g mâncare de urzici primim proteine cât dintr-o friptură și acoperim 100% din doza zilnică de calciu și fier, de 4 ori doza de vitamina C și de 6 ori doza de vitamina A (betacaroten). Se spune că putem alunga toate bolile cu 3 porții de urzici, deci profitați!!
Se știe despre urzici că sunt antianemice, imuno-stimulante, alcalinizante (au mult potasiu), anti-inflamatorii și cu acțiune diuretică", a scris medicul nutriționist Mihaela Bilic pe Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News