”Președintele PRU este Bogdan Diaconu. O parte din BPN a decis în 4 februarie să-l demită. Conform statutului, ea poate fi atacată la comisie în 10 zile de la comunicare, dar, în același timp, trebuie să lămurească dacă statutar puteau lua o astfel de decizie. Eu am fost și la acea ședință, le-am spus că nu văd calea prin care pot lua o astfel de decizie. În același timp, a fost o ședință derulată de cealaltă parte a BPN, în care am înțeles că s-a votat excluderea unei părți dintre cei care au votat pentru demiterea lui Bogdan Diaconu și au transmis în spațiul public mesaje. Și ei la rândul lor se pot adresa organelor interne ale partidului, orice sancționare se contestă, în 10 zile de la comunicare, la Comisia Națională pentru Etică și Arbitraj. Asta e prevederea din statut”, a spus Dumitru Bădrăgan pentru DCNews.
Greșeli strategice
Vicepreședintele PRU spune că ”poate au fost făcute greșeli în ceea ce privește primirea unor membri, poate au fost greșeli în ceea ce privește promovarea unor mesaje raportat la doctrină, e momentul să scapi de unii oportuniști care au fost primiți la acel moment în partid. Ori găsim o cale în care părțile să meargă împreună, ori totul se va tranșa la Comisia Națională de Etică și Arbitraj, după care în instanțe”.
Alianțe pe scena politică
”A avut loc o discuție cu Forța Națională, a existat o invitație din partea lui Laurențiu Rebega pentru crearea unui pol naționalist. Partidele naționaliste nu am reușit să depășească pragul la alegeri, dar dacă eram cumulate într-o structură, puteam să reușim și aveam și politici naționaliste în Parlament. Una era să ai o voce comună și alta e să disipezi voturile în mai multe coșuri și să observi că nu ai atins pragul. Colegii iau în calcul discuții cu PRM și Alianța Noastră România.” a mai spus politicianul.
Test de maturitatea pentru PRU
Dumitru Bădrăgan a subliniat: ”Deocamdată să vedem cum rezistăm noi în interior, cum găsim maturitatea de a rezista. Avem congres pe 25 martie, acolo se vor tranșa multe”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent
- Iohannis, la Washington să-și ridice premiul. Chirieac: Niciun motiv să cheltui banii contribuabilului