De ce alegerile din 2024 generează tensiuni și implicare emoțională intensă. Alexandru Păunescu, explicații / video
Alegerile din 2024 generează un interes și o implicare emoțională crescute, fiind percepute ca deosebit de importante.
Potrivit lui Alexandru Păunescu, psihoterapeut psihanalitic, aglomerarea evenimentelor sociale și a sesiunilor de vot creează contexte conflictuale, atât la nivel social, prin dezbateri și discursuri ale candidaților, cât și la nivel personal, amplificând conflictele interioare. Acești factori duc la o intensificare a tensiunilor și a percepției asupra importanței acestui proces.
„De ce alegerile din 2024 ni se par atât de importante, de ce le oferim atâta energie și de ce ne lăsăm duși de informațiile din stânga și dreapta și nu mai putem controla, nu mai avem cumpătul necesar să putem să supraviețuim, ca în anumite perioade mult mai simple?", a întrebat Daniela Simulescu.
„Față de alți ani, în această perioadă, am avut și avem mai multe sesiuni în care cetățenii sunt chemați să-și exprime votul. Întotdeauna când există o aglomerare de evenimente sociale care implică o formă de asumare a unei responsabilități și o formă de exercițiu a unui drept, care este votul, se creează tot felul de contexte conflictuale.
Ele pot să vină din societate, și aici discutăm despre dezbateri, despre modul în care candidații sunt expuși și se expun, de asemenea, despre efectele pe care discursurile lor le creează în societate și, ulterior, individual, pentru fiecare în parte.
De asemenea, există și partea personală a fiecăruia și conflictele noastre interioare se agață de aceste contexte sociale și cumva creează o amploare mai mare decât ne-am aștepta.”, a spus Alexandru Păunescu.
Emoțiile principale din perioada alegerilor
În perioada alegerilor, anxietatea este emoția principală, fiind generată de incertitudinea rezultatului și responsabilitatea personală în luarea unei decizii importante. Potrivit lui Alexandru Păunescu, deși anxietatea este normală în acest context, devine problematică atunci când depășește limitele și afectează viața personală și percepțiile. Dacă persistă și este amplificată de conflicte, poate duce la epuizare și frustrare.
„Care sunt emoțiile principale din perioada alegerilor și cum ne afectează?", a întrebat Daniela Simulescu.
„Dacă e să ne referim la alegeri, ar trebui să pornim tocmai din spațiul personal și de fiecare dată când suntem puși în ipostaza de a alege apare inclusiv incertitudinea rezultatului. În această incertitudine se creează o formă de nesiguranță, iar nesiguranța stă la baza creării și alimentării anxietății. Deci anxietatea devine emoția primordială și modul în care rezonăm la mediu.
Anxietatea este absolut normală, mai ales în situația în care viitorul țării depinde de implicarea personală a fiecăruia. Ea devine patologică, deci devine o problemă, în momentul în care depășește niște limite și afectează atât viața personală, cât și percepția asupra efectelor pe care le are decizia care se manifestă prin vot, în acest caz.
Ulterior, dacă anxietatea durează destul de mult și este întreținută de evenimente conflictuale, apare epuizarea și odată cu epuizarea și frustrarea.”, a spus Alexandru Păunescu la DCNews, DCNewsTV și Astrosens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News