Alexandru Arșinel, cetățean de onoare al Capitalei
Alexandru Arșinel va primi titlul de cetățean de onoare al Municipiului București.
Titlul îi va fi acordat în semn de respect pentru contribuția adusă în dezvoltarea și promovarea teatrului românesc, conform unui proiect de hotărâre adoptat, miercuri, de Consiliul General al Municipiului București.
Propunerea a întrunit 34 de voturi pentru, 13 abțineri și un vot împotrivă.
”Anul acesta, domnul Alexandru Arșinel a împlinit respectabila vârstă de 78 de ani, dintre care 53 de ani de activitate în slujba teatrului de revistă bucureștean, prilej care justifică pe deplin conferirea titlului de cetățean de onoare în semn de respect din partea Municipalității”, se menționează în expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News