Alexandra Păcuraru a semnat! Când eu nu voi mai fi...
Alexandra Păcuraru, realizatoare Realitatea TV, s-a înscris oficial pe lista donatorilor de organe.
”Îmi doresc să merg la un notar şi să devin şi eu, atunci când va fi cazul, donator şi să pot ajuta şi eu, atunci când va fi cazul, pe oricine are nevoie. Gândiţi-vă că Dumnezeu ne-a dăruit această viaţă, noi trebuie să o continuăm cumva, este o minune. Dacă putem face ceva, dacă putem prelungi viaţa cuiva când experienţa noastră se încheie, de ce să nu o facem", spunea Alexandra Păcuraru, în cadrul emisiunii "Acasă la oamenii Realităţii".
Acum, Alexandra Păcuraru a intrat oficial pe lista donatorilor de organe.
"M-am trezit foarte optimistă, încrezătoare și motivată. Mi-am luat copiii și le-am zis: "Mami, facem lucruri mari. Atunci când mami nu va mai fi pe acest Pământ, povestea mea se va sfârşi, voi vă veţi bucura de mine”. Voi ajuta o altă persoană sau alte persoane să aibă o șansă la o viață. Eu nu voi mai fi, dar organele mele vor ajuta alte persoane să trăiască. Atunci când te gândești că există o continuitate, că povestea ta s-a terminat și că poți da viață altcuiva şi că membrii familiei tale se pot vedea cu acea persoană pe care ai ajutat-o este fabulos și asta trebuie să ne motiveze și să ne dea curaj", a declarat Alexandra Păcuraru.
La noi în țară, cei care vor să doneze se pot înscrie în Registrul Național al Donatorilor de Organe, prin semnarea unui act la notar. Iar acest lucru se face gratuit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News