Data publicării:

Alexander Schallenberg a fost numit cancelar al Austriei / VIDEO

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Captură Österreichisches Außenministerium
Sursă foto: Captură Österreichisches Außenministerium

După demisia lui Sebastian Kurz, președintele Alexander Van der Bellen l-a numit în funcția de cancelar pe Alexander Schallenberg.

În Austria a fost numit un nou cancelar, la două zile după ce fostul lider Sebastian Kurz a demisionat pe fondul acuzațiilor de corupție.

Președintele austriac Alexander Van der Bellen l-a numit pe Alexander Schallenberg, fostul ministru de externe, în calitate de cancelar. Diplomatul de carieră Michael Linhart a devenit noul ministru de externe al țării.

Schallenberg, în vârstă de 52 de ani, a declarat reporterilor că va face „totul pentru a umple golurile” cauzate de recenta criză guvernamentală și, de asemenea, a spus că „voi face tot ce-mi stă în putință pentru a servi frumoasa noastră țară Austria”. Totodată, a mai spus că va continua să colaboreze îndeaproape cu conservatorul Kurz. Ambii împărtășesc o poziție clară în ceea ce privește imigrația, scrie SFChronicle.

Legătura Kurz-Putin, scena uitată a NUNȚII/VIDEO. Chirieac, după demisia cancelarului Austriei: Relația lui cu Moscova este extrem de strânsă

 

Sebastian Kurz și-a dat demisia din funcția de cancelar al Austriei, fiind acuzat de posibile fapte de corupție.

”Din nefericire, acest cancelar tânăr, carismatic, foarte inteligent, cam de extremă dreapta, așa, în Partidul Popular Austriac, nu a fost niciodată un prieten al României, măcar să fi înțeles câte ceva din România. Prezența Austriei în țara noastră să știți că este extrem de consistentă, de la OMV, până la sistemul bancar, sistemul de asigurări, exploatarea resurselor, din nefericire, a pădurilor României și așa mai departe. 

Acum s-a întâmplat un fenomen interesant pe care îl credeam posibil mai ales în Europa de Est, Austria fiind în Europa Centrală. Au comandat sondaje false, care ridicau Partidul Popular și pe domnia sa, deși în momentul în care s-a produs această fraudă dânsul nu era cancelar, dar era membru al guvernului și, cu bani de la Ministerul Finanțelor, un tabloid austriac a publicat aceste sondaje false. 

Procurorii au intrat pe fir, nu știu exact care este acuzația, dar o să aflăm. Mai este legat și de un scandal cu Ibiza, dar să mai spunem un lucru: Guvernul său are o legătură foarte apropiată cu Vladimir Putin. În 18 august, șefa diplomației austriece, o doamnă distinsă (n.r. Karina Kneissl), s-a căsătorit, iar la nunta sa a fost invitat Vladimir Putin. Vladimir Putin a venit atunci cu un cor de cazaci și a participat la nuntă tot guvernul austriac, relația lui Kurz cu Moscova fiind extrem de strânsă”, a spus, pentru România TV, analistul politic Bogdan Chirieac (...) (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel