Alex Mitriță, reacție după ”scandalul” cu Cosmin Contra
Alex Mitriță a vorbit despre decizia lui Cosmin Contra de a-l scoate la pauza meciului cu Suedia.
Alex Mitriţă, mijlocașul ofensiv de 24 de ani de la New York City, a explicat situaţia care s-a creat în jurul său după meciurile naţionalei, cu Suedia (1-2, la Stockholm) şi cu Insulele Feroe (4-1, la Cluj). El a recunoscut că nu s-a antrenat cum trebuie înainte de partida cu feroezii şi că merita să fie trimis în tribună de Cosmin Contra. Totodată, Mitriță negat că i-ar fi adresat înjurături lui Ionel Gane, unul dintre secunzii selecționerului.
„Nu a existat niciun conflict cu selecționerul Cosmin Contra. Am fost supărat că nu am jucat bine. Mi-am dat seama că nu am avut un joc bun în prima repriză cu Suedia. Domnul Contra este cel care m-a debutat la echipa națională. Nu am avut niciun conflict cu dânșii. Domnul Jerry Gane m-a debutat la Severin.
Când am fost scos, Mister a venit și a dat mâna cu mine. Meritam să fiu în tribună, Am fost supărat, am fost dezamăgit. Sunt convocat, se așteaptă foarte multe de la mine. S-a pus bază pe mine și nu am reușit să pun calitate în joc. Nu mi-a ieșit jocul și am fost supărat că am fost scos la pauză. Doream să rămân mai mult pe teren, poate îmi reveneam. De aceea am fost supărat. Am vorbit cu el și în avionul spre Cluj. Eu i-am explicat, el mi-a explicat. A avut dreptate. Și eu m-aș fi scos din lot. Dar de ce să nu mă mai convoace dacă joc bine la echipa de club? Dacă nu mă va chema, voi accepta. Dacă voi fi chemat, voi răspunde”, a declarat Alexandru Mitriță, într-o intervenție la Digi Sport.
Alex Mitriță a mai dezvăluit că a avut și probleme din cauza diferenței de fus orar dintre România și SUA. „În primele patru zile n-am putut să dorm. Mă puneam în pat la 12 noaptea și la trei dimineața mă trezeam. Am luat pastile, am informat staff-ul, dar asta nu este o scuză pentru cum am jucat”. Față de New York, România este cu șase ore înainte.
Citește și:
România - Feroe rezultat final preliminarii Euro 2020 - VIDEO
Am câștigat, dar nu e mulțumit. Contra: Am avut probleme mari
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News