Alex Ferguson - informaţie de ultimă oră
Alex Ferguson, antrenorul legendar al clubului Manchester United, a ieşit de la terapie intensivă.
Alex Ferguson, antrenorul legendar al clubului Manchester United, a ieşit de la terapie intensivă după ce sâmbătă a fost operat în urma unei hemoragii cerebrale, anunţă oficialii clubului, citaţi de AFP.
"Sir Alex nu mai are nevoie de terapie intensiv şi îşi va continua recuperarea ca pacient (al spitalului Salford Royal)", precizează gruparea de pe Old Trafford într-un comunicat postat pe contul său de Twitter.
După internarea sa de urgenţă la clinica din Salford, mesajele de afecţiune venite din întreaga lume s-au succedat în presa britanică, precum şi pe reţelele de socializare.
[citeste si]
Sir Alex Ferguson a antrenat 27 de ani Manchester United
"Familia sa a fost copleşită de nivelul de susţinere, însă cere respectarea vieţii sale private, deoarece va fi vital pentru următoarea etapă a recuperării sale", adaugă Manchester United.
Conform presei britanice, fostul antrenor al lui United a reuşit să se ridice şi să discute cu familia sa, sâmbătă, prezentând astfel semne încurajatoare în privinţa recuperării sale.
"Suntem încrezători. Clubul este pozitiv, foarte pozitiv", a asigurat miercuri după-amiază antrenorul lui Manchester United, portughezul Jose Mourinho, în cursul unei conferinţe de presă.
Sir Alex Ferguson a cucerit 38 de trofee în cei 27 de ani petrecuţi la comanda lui Man United (1986-2013), între care 13 titluri de campion al Angliei şi două Ligi ale Campionilor (1999 şi 2008).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News