Data actualizării:
Data publicării:

Alex Coita, idei pentru dezvoltarea României: #more4more

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Economie
WhatsApp
Alex Coita
Alex Coita

Alex Coita a revenit, după cum a promis marți, cu un nou mesaj, în care precizează că statul român trebuie să ofere mai mult investitorilor, dar să și ceară mai mult de la aceștia.

Alex Coita, despre care premierul Viorica Dăncilă a anunţat că este noul consilier onorific, decizie publicată în Monitorul Oficial, revine cu un mesaj pe Facebook.

CARTA PENTRU DEZVOLTAREA ROMÂNIEI

Pact cu investitorii strategici prin care se va pune în practică principiul „More for More" #more4more. Acesta pornește de la ideea că puntea de dialog și cooperare cu investitorii strategici trebuie consolidată și întărită, iar pentru a face această relație să funcționeze optim pentru ambele părți, cei doi parteneri trebuie să vină unul în întâmpinarea celuilalt, întâlnindu-se la jumătatea drumului.

Statul român trebuie să ofere mai mult investitorilor, dar să și ceară mai mult de la aceștia.

Pe de-o parte, autoritățile statului vor garanta investitorilor strategici:

1) mai multă predictibilitate (fără modificări intempestive ale legislației fiscale și a altor reglementări de natură a afecta interesele vitale ale investitorilor strategici, plan legislativ anual după model european)

2) mai multă stabilitate (buget de stat cadru/multianual, continuitate a marilor proiecte asumate la nivelul clasei politice)

3) mai multă simplitate în interacțiunea cu statul (simplificarea cadrului fiscal, eficientizarea acțiunii statului, digitalizarea interacțiunii cu contribuabilii)

4) mai multă transparență (crearea/resuscitarea unor platforme de dialog structurat cu mediul de afaceri și marii investitori strategici, consultarea acestora privind deciziile de impact la nivel economic)

5) mai multe investitii in infrastructura publica de care mediul privat are nevoie (asumarea marilor proiecte de dezvoltare a infrastructurii pentru a facilita accesul investitorilor strategici pe piețele europene)

De cealalta parte, autoritățile statului vor cere partenerilor să se angajeze pentru a garanta:

1) un orizont lung de timp al investitiilor (să nu se mai întâmple cazuri precum Nokia, România să fie ferită de exodurile capitalurilor, firmele să se angajeze să asigure o amprentă pe termen lung în România, adaptată în funcție de condițiile piețelor globale)

2) implicare în dezvoltarea capitalului uman (ne dorim ca partenerii strategici să investească mai mult în formarea și perfecționarea specialiștilor, să aloce resurse mai mari colaborării cu centrele universitare și să devină un factor activ în crearea unui învățământ performant în România)

3) promovarea și stimularea valorilor în cadrul societății (asumarea unui program național de burse sprijinit de partenerii strategici care va asigura dezvoltarea unui sistem educațional de elită, competitiv la nivel internațional, astfel încât tinerii români să poată obțină o educație de cel mai înalt nivel în România)

4) investiții în cercetare și inovare (asumarea unor ținte de investiție în cercetare și inovare, condiționarea unor facilități fiscale de indicatori concreți cum ar fi generarea de patente)

5) sprijinirea unui mediu antreprenorial dinamic (crearea de fonduri de Venture Capital / Private Equity în parteneriat public privat prin care să fie sprijinite proiectele tip start-up în domenii cu valoare adăugată ridicată)”, a scris Alex Coita, marți, pe contul său de Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel