”Azi, la România TV, domnul Cezar Preda de la PNL și-a adus aminte o discuție pe care am purtat-o acum câteva luni la alt post de televiziune, într-o emisiune moderată de maestrul Horia Alexandrescu.
Am vorbit atunci de o idee lansată de Verzii europeni, care propuneau ca vestitul MCV, aplicat azi doar nouă și bulgarilor, să fie extins la nivel UE. Adică să se aplice și lui Merkel, și lui Timmermans, și lui Macron.
"Das ist eine gute idee!" am zis atunci, și susțin la fel și acum. Să fie MCV la sânge, dar pentru toți. Să stârpim corupția din rădăcină, dar nu selectiv, ci în toate tinuturile Europei, de la Atlantic la Marea Neagră.
Ei bine, discuția noastră ar fi rămas probabil la stadiul de idei generoase dar teoretice dacă nu aflam că, zilele astea, niște oameni noi în politică și-au însușit-o ca proprie, nouă și originală.
Acum, aș putea să le spun că a sunat Bruxelles-ul să le ceară drepturi de autor. Dar zic totuși mai bine să avem idei second hand decât să fim europeni second hand. Nu credeți?
Și, în final, pentru cei care mă vă că din când în când mai înțep PNL-ul, cred că domnul Preda e dovada că există oameni serioși și cu memorie bună în toate partidele.
La mai mare!” scrie Alex Coita, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Acuzații grave aduse magistratei din dosarul Vlad Pascu, chiar din sistemul judiciar. Gesturi inexplicabile, dezvăluite din interior
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”