Data publicării:

Alertă în Parcul Naţional Ceahlău, din cauza unui incendiu de vegetație

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
incendiu
incendiu

În Parcul Naţional Ceahlău a izbucnit, sâmbătă după-amiază, un incendiu de vegetaţie uscată într-o zonă stâncoasă, la o altitudine de aproximativ 1.700 de metri, existând pericolul ca flăcările să se extindă la pădure, mai ales că pompierii nu pot interveni din cauza reliefului accidentat.

Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de câteva sute de metri pătraţi de vegetaţie, între două blocuri mari de stâncă din zona Poiana Stănilei, a precizat conducerea Parcului Naţional Ceahlău, scrie Mediafax.

"Deocamdată flăcările au cuprins doar vegetaţia uscată de pe piscuri, fără a cuprinde şi zona împădurită. Din păcate, pompierii care au urcat şi ei pe munte nu pot interveni din cauza reliefului accidentat al zonei. În consecinţă, există pericolul ca incendiul să coboare spre pădure, singura posibilitate de a interveni în momentul de faţă fiind împrăştierea de apă cu elicopterul”, a declarat directorul Parcului Naţional Ceahlău, Cătălin Gavrilescu, considerând că, cel mia probabil, focul a izbucnit de la efectul de lupă al unui ciob de sticlă în razele soarelui.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Iulian Jugan, în zonă sunt prezente mai multe echipaje de pompieri, însă, deși, acestea nu pot ajunge la locul incendiului din cauza terenului accidentat vor continua să monitorizeze focul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel