Data publicării:
Alertă în fermele de porci, focar de pestă porcină africană, Satu-Mare
Alertă în fermele de porci din România, din cauza focarului de pestă porcină africană confirmat în Satu-Mare.
Pesta porcină africană (PPA) a reapărut în România, pe raza localităţii Micula, în judeţul Satu Mare, iar singura cale de a preveni îmbolnăvirea animalelor este respectarea cu stricteţe a unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase, potrivit Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP).
'Recomandăm tuturor crescătorilor de porcine să întărească măsurile de biosecuritate în ferme. Singura cale de a preveni îmbolnăvirea animalelor este respectarea cu stricteţe a unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase. Pesta porcină africană este o boală virală, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100%. Această boală afectează speciile domestice şi sălbatice de porcine, de toate vârstele şi sexele, având o perioadă de incubaţie de 3-15 zile în mod obişnuit sau de 3-4 zile în formă sa acută. Una dintre problemele legate de depistarea bolii este că nu există un semn specific care să indice prezenţa bolii - chiar şi mortalitatea ridicată a animalelor reprezintă doar un indiciu că este vorba de pestă porcină africană', a declarat dr. Mary Pană, preşedintele ACEBOP, într-un comunicat remis vineri Agerpres.
Virusul PPA supravieţuieşte timp de 6-10 zile în fecalele animalelor infectate, până la 3-6 luni în produsele din carne de porc netratate termic şi mai mulţi ani în carnea de porc congelată. Potrivit sursei citate, virusul depistat în judeţul Satu Mare a fost confirmat vineri de autorităţile române şi de Organizaţia Internaţională pentru Epizootii (OIE).
Primul focar
Primul focar de pestă porcină africană a fost confirmat în 2017, în România, la porcii dintr-o gopodărie de la periferia municipiului Satu Mare, iar ancheta epidemiologică efectuată de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a arătat că virusul ar fi fost introdus în ţară prin intermediul unor produse de origine animală contaminate provenite din Ucraina.
După primirea confirmării focarului de pestă porcină africană, ANSVSA notifică structurile abilitate de la nivel naţional şi structurile omoloage din Uniunea Europeană, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor. De asemenea, urmează să fie convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, în vederea adoptării unei Hotărâri privind stabilirea atribuţiilor pentru ministerele cu responsabilităţi în controlul bolii, iar Comisia Europeană va adopta o decizie privind zonă aflată sub restricţii şi măsurile care trebuie respectate de România, inclusiv perioada pentru care aceste restricţii vor fi aplicate. În zonă va fi interzisă mişcarea suinelor domestice şi sălbatice, a produselor şi subproduselor, a materialului seminal, ovulelor şi embrionilor, provenite de la acestea. 'Odată instalată pesta porcină africană, cheltuielile sunt foarte mari, determinate de două aspect importante: cele referitoare la combaterea răspândirii bolii şi cele determinate de pierderile producătorilor, cărora li se aplică restricţii la comerţul intracomunitar şi la export', precizează reprezentanţii ACEBOP.
Nu se transmite la om
Anul trecut, virusul pestei porcine africană era activ în opt ţări, respectiv Polonia, ţările Baltice (Estonia, Lituania, Letonia), Belarus, Republica Moldova, Ucraina şi Cehia. Zilele trecute, Germania a anunţat că este în stare de alertă maximă, după ce descoperirea unor noi cazuri de pestă porcină africană în Polonia şi Cehia a crescut riscul ca boala să treacă graniţa, transmite DPA.
Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru animalele care se îmbolnăvesc.
Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele bolnave. Specialiştii veterinari menţionează că pesta porcina africană nu se transmite de la animal la om.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News