Data publicării:
ALERTĂ CUTREMUR falsă de 10 pe Richter. PANICĂ în România, vineri seară
O aplicație a anunțat producerea unui cutremur de 10 pe Richter, vineri seară, ceea ce a generat reacții de panică în toată țara.
”Ceea ce ati primit nu este o Alertă de Cutremur ci o Alerta Rosie, cu textul unei Alerte de Cutremur. Ne cerem scuze și vă țin la curent cu tot ceea ce aflăm, pe parcurs! Până acum știm așa: Alerta nu a fost transmisă de operatorii Biziday. De altfel ea nici nu a plecat din interfața noastră de operare. În loguri NU EXISTĂ! Asta pentru că nici de pe serverul nostru nu a plecat. Aparent serverul pe care noi îl folosim NU a fost spart. Asta ne comunică în acest moment firma de la care închiriem serverul. Ca să ajungă în telefoanele dumneavoastră o Notificare sau o Alertă trece prin Google Cloud. Altfel spus, de pe serverul nostru, instrucțiunea pleacă pe un server al Google și de acolo la dumneavoastră. Cum de la noi nu a plecat nicio alertă, acum investigăm să vedem de unde a plecat și, mai ales, cum a intrat în Aplicația Biziday. Revin de îndată ce aflu noi amănunte. Îmi cer scuze încă o dată!” a scris Moise Guran pe Facebook.
Reacții după alerta de cutremur
Un alt jurnalist, Ciprian Muntele, a scris pe Facebook că a fost anunțat de un cutremur de 10 grade ce urmează să se producă în Vrancea, a ieșit repede din bloc cu pisica lui, panicat.
”La ce nivel de panică s-a ajuns, ar fi mare, dar mare lucru să fi scăpat toți doar cu sperietura şi să nu fi crăpat nimeni de inimă în seara asta. Oricum, groaznică experiență chiar şi pentru cei cu inima zdravănă. Mi-am dezinstalat aplicația. După ce mai trece din spaimă, îți dai seama că rămâne un exercițiu bun. Dar aşa ceva nu vreau să mai trăiesc niciodată.” a scris el pe Facebook.
Internauții care au primit alerta de cutremur de 10 pe Richter au reacționat pe Facebook și au explicat prin ce emoții au trecut:
- Sa vezi cum e sa se anunte ca o sa fie cutremur si fix in momentul ala sa inceapa ambele pisici sa urle. Am crezut ca gata, asta a fost!
- M-a sunat o prietena tocmai din Timisoara sa mi spuna ca ii explodeaza telefonul in alerte de cutremur de 10 grade. Am fost in fata blocului in maxim 9 secunde, dupa care un vecin iesit "casual" la tigara imi zice" maine se fac fix 40 de ani de la ala mare din 77'". Zic super, ce statistica ti-ai gasit sa-mi prezinti acum :))
- 10 minute m-a ținut bărbate-meu sub grindă încercând să mă convingă ca e cutremur!
- Sa vezi cum e sa te plimbi cu copil de 1 an in brate prin casa asteptand sa vina.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News