Alertă cu bombă la un turn de birouri din Statele Unite
Echipe pirotehnice şi agenţi ai FBI din SUA au descins luni la un turn de birouri din oraşul american Atlanta, unde s-a semnalat prezenţa unui dispozitiv suspect.
Prezenţa unei presupuse bombe a fost semnalată la clădirea Bank of America Plaza, situată pe Bulevardul Peachtree din oraşul Atlanta.
Imobilul cu înălţimea de 312 metri nu a fost evacuat, dar echipele pirotehnice verifică fiecare etaj, a declarat Andrew Neely, un purtător de cuvânt al Bank of America, scrie ajc.com.
Un reprezentant al FBI, Stephen Emmett, a declarat că este vorba de o ameninţare cu caracter terorist. "Din raţiuni de precauţie, FBI şi Poliţia din Atlanta au intervenit la sediul Bank of America. Situaţia este în curs de investigare", a precizat Emmett.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News