Data actualizării:
Data publicării:

Alertă aeriană în Ucraina. Rușii au trimis noi bombardiere

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto: Agerpres via Reuters
foto: Agerpres via Reuters

Bombardiere ruseşti se îndreaptă către Ucraina.

Bombardiere şi drone ruseşti zboară înspre Ucraina, au avertizat forţele aeriene ale Kievului marţi dimineaţă, iar alerta aeriană este în vigoare într-o mare parte a ţării, potrivit autorităţilor locale, la o zi după lovituri masive ale Rusiei asupra unor instalaţii energetice, informează Agerpres.

"Forţele aeriene ucrainene confirmă decolarea mai multor (bombardiere) Tu-95ms de la baza aeriană Engels (sud-vestul Rusiei). Rachetele ar putea intra în spaţiul aerian ucrainean în aproximativ două ore", au anunţat forţele aeriene ucrainene în jurul orei 04.00 (01.00 GMT), pe reţeaua de socializare Telegram, înainte de a raporta că şi drone de atac se îndreaptă spre ţară.

Pe de altă parte, două persoane au murit în cursul nopţii de luni spre marţi în districtul Krîvîi Rih (Krivoi Rog, centrul Ucrainei), a anunţat pe Telegram responsabilul local Evgeni Sitnicenko. 

Biden condamnă atacurile "scandaloase" ale Rusiei împotriva infrastructurii Ucrainei

Preşedintele american Joe Biden a condamnat luni atacurile "scandaloase" ale Rusiei împotriva infrastructurii energetice din Ucraina care au făcut cel puţin patru morţi şi a reafirmat sprijinul pentru Kiev, notează AFP.

"Condamn în cei mai puternici termeni posibil războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi acţiunile sale vizând să scufunde Ucraina în întuneric", a spus democratul într-un comunicat.

El a reamintit sprijinul "neclintit" al Statelor Unite pentru Ucraina, precum şi ajutorul militar american acordat Kievului.

"Statele Unite trimit, de asemenea, echipamente în Ucraina pentru a repara sistemele sale energetice şi pentru a întări rezistenţa reţelei electrice ucrainene", a adăugat Joe Biden.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a condamnat luni mai devreme, în aceiaşi termeni, loviturile "masive" cu rachete şi drone ruseşti împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei, care au făcut cel puţin patru morţi şi au impus autorităţilor întreruperi de curent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel