![](https://media.dcnews.ro/image/202001/w670/orban-barna_61386700.jpeg)
”Principiul nu este unul orb, să nu modifici cu șase luni înainte legislația electorală, ci să n-o restrângi. Ori, aici se extind. E vorba de accesul mai facil la democrația reprezentativă, de extindere a unor drepturi electorale” a spus senatorul Adrian Wiener, USR.
Test pentru USR
Întrebat dacă USR este avantajat de alegerile locale în două tururi, Wiener a răspuns că va fi primul scrutin la care vor participa: ”USR n-a mai participat la alegerile locale, decât la municipiul București, ca USB. Va fi primul nostru test la locale și noi credem că acest prim-test ar trebui să fie sub auspiciile alegerilor în două tururi”.
Cu privire la ipoteza în care USR va fi obligat să susțintă ”pe gratis” PNL în turul doi, senatorul USR a răspuns: ”Nici vorbă, există zone în România în care PNL se comportă la fel ca și PSD, e vorba de feude create acolo. În turul doi, va ajunge ori un reprezentant al PNL, ori unul al USR. Noi sperăm să ajungă și un reprezentant al nostru, cel puțin în marele urban, (...) unde, în general, stăm bine. Suntem pe locul doi, dar nu pe trei. În unele mari centre urbane, suntem pe locul doi, ori după PSD, ori după PNL”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video