Alegerile legislative egiptene, prevăzute iniţial în septembrie, au fost amânate cu o lună sau două, a anunţat miercuri agenţia oficială Mena, relatează AFP.
O amânare a acestor alegeri legislative, primele de la îndepărtarea de la putere a regimului fostului preşedinte Hosni Mubarak în februarie, este cerută de numeroase formaţiuni politice, care apreciază că nu se pot pregăti până în septembrie.
"S-a hotărât să se organizeze alegeri pentru Adunarea Poporului (Camera inferioară a Parlamentului) şi Shura (Camera superioară), în octombrie sau noiembrie", potrivit unei surse militare, citată de Mena.
Actualul Parlament egiptean a fost dizolvat de autorităţile militare, care conduc în prezent ţara, imediat după îndepărtarea lui Mubarak de la putere.
Oficialul citat de Mena a adăugat că "procesul electoral" - înregistrarea candidaţilor, campania oficială, actualizarea listelor cu alegători - vor începe în septembrie şi vor continua 30 până la 60 de zile.
Consiliul Suprem al Forţelor Armate (CSFA), care conduce ţara de la plecarea lui Mubarak, a anunţat oficial, la 28 martie, că alegerile legislative "vor avea loc în septembrie". Premierul Essam Sharaf a sugerat, de asemenea, o amânare a scrutinului, invocând necesitatea de a oferi mai mult timp partidelor politice, pentru a se organiza.
Fraţii Musulmani se opun unei amânări, dar au dat asigurări că, în cazul în care va exista o amânare, şi ei vor profita de aceasta, pentru a se organiza mai bine.
Pe de altă parte, ministrul egiptean de Interne, Mansour Issaoui, a anunţat miercuri concedierea a câteva sute de ofiţeri de poliţie, ca răspuns la apelurile de "curăţare" a aparatului poliţiei din această ţară.
Mansour Issaoui a declarat, într-o conferinţă de presă, că 769 de ofiţeri, atât generali, cât şi ofiţeri de rang inferior, urmează să fie concediaţi, în timp ce alţii vor fi mutaţi, în cadrul a ceea ce el a numit "cea mai mare remaniere din istoria forţelor de poliţie" din Egipt.
Concedierea unor poliţişti este una dintre principalele revendicări ale manifestanţilor care ocupă Piaţa Tahrir din Cairo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- Elevii nu își vor mai putea filma profesorii în timpul orelor. Florian Lixandru: Există câteva excepții