Alegerile din Italia divizează deja Europa: Susţinere în Est şi avertismente în Vest
Reacţiile au fost amestecate luni în Europa, a doua zi după victoria partidului post-fascist condus de Giorgia Meloni la alegerile legislative italiene, Polonia şi Ungaria afişându-şi susţinerea, în timp ce Franţa, Germania şi Spania au rămas în gardă, relatează AFP.
Franţa va fi "atentă" la "respectarea" drepturilor omului şi a dreptului la avort, a avertizat prim-ministrul Elisabeth Borne.
"Evident, vom fi atenţi, împreună cu preşedinta Comisiei Europene (Ursula von der Leyen), ca aceste valori referitoare la drepturile omului, la respectarea unora şi a altora, în special la respectarea dreptului la avort, să fie respectate de toţi", a declarat ea la postul BFMTV.
Elisabeth Borne a apreciat totuşi că "etapele nu trebuie arse" şi a reamintit că "ţine acum de preşedintele Republicii (Sergio Mattarella) să desemneze preşedinta sau preşedintele Consiliului" de Miniştri.
Ministrul spaniol al afacerilor externe José Manuel Albares a avertizat, în cadrul unui mic dejun cu jurnaliştii, asupra faptului că "populismele sfârşesc mereu în catastrofă" şi a afirmat că această victorie survine într-un moment în care "două modele se înfruntă în Europa, pe fondul războiului din Ucraina".
"Un model pe care pariază guvernul spaniol şi multe alte ţări în Europa, care este cel al construcţiei europene", şi "un alt model, cel al lui Vladimir Putin, un model autoritar în care se regăsesc forţe politice din Europa şi chiar în interiorul acestei ţări", a spus el, referindu-se la partidul de extremă dreapta Vox.
La rândul său, Germania aşteaptă de la Italia să rămână "favorabilă Europei", a declarat presei Wolfgang Büchner, purtător de cuvânt al guvernului.
"Italia este o ţară favorabilă Europei, cu cetăţeni favorabili Europei, şi plecăm de la principiul că acest lucru nu se va schimba", a spus el.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe a declarat că Berlinul continuă să aştepte de la Roma respectarea regulilor bugetare europene.
Bruxellesul speră, în ceea ce-l priveşte, că va exista "o cooperare constructivă cu noile autorităţi italiene", potrivit purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer.
"Comisia şi preşedinta (Ursula von der Leyen) lucrează cu guvernele care rezultă din alegerile ţărilor Uniunii Europene. Acest caz nu este diferit", a spus el în cadrul conferinţei de presă cotidiene a executivului european.
Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki a salutat "marea victorie" a Giorgiei Meloni. "Mare victorie! Felicitări!", a exclamat Morawiecki pe Facebook, utilizând emoticoane pentru a sublinia că cele două ţări vor fi puternice împreună.
Entuziasmul este împărtăşit şi de prim-ministrul naţionalist ungar Viktor Orban, care a postat pe Twitter: "Bravo, Giorgia! O victorie binemeritată. Felicitări!".
"Avem nevoie mai mult ca niciodată de prieteni care împărtăşesc o viziune şi o abordare comună a Europei", a adăugat directorul său politic, deputatul Balazs Orban.
În mai multe ţări europene, formaţiunile de extrema dreapta şi-au exprimat satisfacţia pentru victoria Georgiei Meloni.
"Poporul italian a decis să-şi reia destinul în mâini alegând un guvern patriot şi suveranist", a postat pe Twitter franţuzoaica Marine Le Pen, lidera formaţiunii Rassemblement National (RN).
"Sărbătorim împreună cu Italia! Felicitări întregii alianţe", a declarat în Germania Beatrix von Storch, vicepreşedintă a grupului AfD în Bundestag.
Din punctul de vedere al liderului partidului spaniol Vox, Santiago Abascal, Giorgia Meloni "a arătat calea spre o Europă mândră şi liberă a naţiunilor suverane", precizând că "milioane de europeni îşi pun speranţele în Italia".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News